pricomigdale

 Multa vreme am tot incercat sa fac acasa pricomigdale ca cele de la cofetarie. Dulci, aromate, crocante la exterior si moi la interior. N-am reusit pana mai ieri cand am gasit reteta, complet diferita de ceea ce faceam eu pana atunci, intr-o carte veche de bucate. Adica, s-ar putea spune ca aveam reteta sub nas, dar n-am stiut s-o caut! :))))

 Am facut reteta de pricomigdale din 3 albusuri, dar va spun sa dublati cantitatile ca n-o sa va para rau si pe Mircea o sa-l pomeniti! :))

Ingrediente

• 3 albusuri
• 120 g zahar
• 150 g nuca macinata
• 1 lingura faina
• cateva picaturi esenta de migdale
• 1 zahar vanilat
• putin zahar pudra pentru finisaj

Mod de preparare Pricomigdale:

Intr-o cratita se amesteca nuca macinata, zaharul si zaharul vanilat. Se adauga albusurile nebatute si un praf de sare. Se omogenizeaza, apoi se pune cratita pe foc mediu. Amestecand continuu cu o lingura de lemn pana compozitia ajunge la punctul de fierbere.

Se da deoparte si se amesteca pana compozitia se raceste. La un moment dat o sa simti asa ca te cam lasa mana, dar bea o gura de cafea si da-i inainte.  ))

Cand compozitia se raceste va deveni lucioasa si cremoasa. Se adauga esenta de migdale si faina. Se omogenizeaza.

                        

Cu ajutorul unui posh se pun pricomigdale mici si rotunde intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Le puteti pune si cu o lingurita, avand grija sa le dati forma rotunda, vor iesi exact la fel si scapati si de spalat pos-ul.  )

Se pudreaza cu zahar si se da tava la cuptor la foc mediu pentru vreo 20-25 de minute, pana se rumenesc usor “la talpa” si devin ferme la atingere. Se lasa sa se raceasca apoi se dezlipesc usor de pe hartia de copt.

Daca doriti si daca mai ajung pana acolo le puteti lipi 2 cate 2 cu o crema de ciocolata sau chiar cu gem. 

Monolog “Omul din cerc” – Matei Visniec

             Cand vreau să fiu singur mă opresc. Scot o bucată de cretă din buzunar si trag un cerc in jurul meu.In interiorul cercului mă simt la adăpost. Cand sunt in interiorul cercului, nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să imi vorbească. Nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să mă atingă, să intre in cercul meu, sau să mă privească prea insistent.In interiorul cercului nu mai aud nici zgomtele străzii, nici valurile mării şi nici ţipetele păsărilor.Când eşti in cerc nu mai simţi nici frică, nici foame, şi nici durere, chiar şi timpul se opreşte in loc. Te scufunzi pur şi simplu în abstract ca într-un vis protector,devii centrul cercului.Dacă vreau să ies din cerc, întind pur si simplu mâna şi întrerup linia cercului. Nimeni nu poate să o facă pentru mine inafară de mine insămi, nimeni nu poate să taie cercul din exterior pentru mine. Miracolul cercului stă în protecţia totală pe care o oferă. De când a fost inventat cercul , lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt războaie, nu mai e foamete, nu mai sunt catastrofe, a scăzut pana şi criminalitatea.Dacă suntem intr-o călătorie şi suntem obosiţi , cel mai bine este să ne odihnim în interiorul cercului.Dacă nu putem răspunde la o întrebare esenţială, cercul este cel mai bun loc de refugiu si meditaţie.Dacă ni se apropie momentul morţii, şi nu vrem să murim, putem vegeta la infinit în interiorul cercului.E adevărat că două fiinţe umane nu pot intra împreuna înauntrul aceluiaşi cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba, un cerc pentru doi? Aşa ceva nu există şi nici nu va exista vreodată. De când oamenii au invăţat să utilizeze cercul, oraşul şi-a schimbat total înfăţişarea.Peste tot vezi numai cercuri, unora le place să-şi instaleze cercul pur şi simplu pe trotuar sau în mijlocul străzii, sunt alţii care n-au mai ieşit din cerc de zile si zile in şir. În marile săli de aşteptare, în pieţele publice, în gări nu vezi acum decât oameni ghemuiţi parcă uitaţi în cercul lor. Aşa se face că de la o vreme oraşul e mult mai curat şi e mai multă linişte.Ceea ce mă nelinişteşte insaă puţin sunt unele zvonuri care circulă de o vreme prin oraş, se spune că toate cercurile ascund totuşi o capcană, se spune că oamenii intră în cercuri şi nu mai pot ieşi, se vorbeşte chiar despre oameni care in pofida voinţei lor au rămas blocaţi în cercuri. S-ar părea că de la o vreme cercurile nici nu mai ascultă de oameni. Se vehiculează ideea că cei care trăiesc in cercul lor de zece ani, de douazeci de ani sunt în realitate prizonieri ai cercului.S-ar părea că sunt nenumaraţi cei care odată intraţi în cercul lor descoperă că nu mai pot să-şi deschidă cuşca in care au intrat şi că nu vor mai putea ieşi defapt , niciodată.

COMENTARII PENTRU BAC

   

 "Auzi, nu ai si tu comentariul la Ion?", este una dintre multele intrebari pe care le-am primit zilele acestea, referitor la examenul de bacalaureat. Si m-am gandit sa incep acest blog prin a posta toate comentariile necesare pentru a trece examenul maturitatii la mult iubita limba si literatura romana.

 Povestea lui Harap-Alb

                                                                   de Ion Creanga

                                      -basmul cult-

Basmul reprezinta specie a genului epic,cu un caracter supranatural in care personajele sunt inzestrate cu puteri supranaturale devenind fabuloase,purtatoare ale unor valori simbolice.

Trasaturile basmului sunt:este o specie a genului epic,in proza,foarte rar in versuri,de dimensiuni reduse,are un singur fir narativ,naratorul urmarind evolutia personjului principal.

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult,publicat in “Convorbiri literare”,in 1877.

Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient,dar nu si obiectiv deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii.

Titlul este un oximoron,deoarece cuvantul “harap” inseamna “negru”,aici avand sensul de “rob”.Asadar,numele lui Harap-Alb semnifica statutul de “rob alb”.

Se apeleaza la utilizarea formulelor initiale(care au rolul de a introduce cititorul in planul ireal);mediane(care mentin cititorul in acesta atmosfera) si finale(scot cititorul din planul ireal in cel real).

“Povestea lui Harap-Alb” are un autor cunoscut,Ion Creanga,perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient.

Personajele basmului sunt:protagonistul(Harap-Alb),antagonistul(Spanul),donatorii(furnicile si albinele) si ajutoarele(Gerila,Setila,Ochila,Flamanzila,Pasari-Lati-Lungila si calul).

Cititorul este introdus intr-o lume ireala,de poveste.

In basmul cult,cele trei moduri de expunere sunt imbinate intr-o perspectiva unica.

Naratiunea este dramatizata prin dialog si se caracterizeaza prin ritmul rapid,dialogul are o dubla functie,ca in teatru:dezvolta actiunea si contureaza caracterele personajelor,descrierea evidentiaza caracterul reversibil al intamplarilor.

Tema basmului este triumful binelui asupra raului.

Timpul este trecut,nedeterminat,el este mitic,spatiul este tot nedeterminat pentru ca nu apar puncte de reper.

Expozitiunea relateaza faptele ce se petrec intr-un tinut indepartat.

Erau doi frati care nu se vazusera de multa vreme,pentru ca imparatia fratelui mai mare Verde Imparat era “tocmai la o margine a pamantului”,iar fratele mai mic,craiul,traia “la alta margine”.

Verde Imparat ii cere fratelui sau,craiul,sa-i trimita unul dintre fiii sa-l urmeze la tron.

Ca sa-i puna la incercare pe fii,sa vada,care este vrednic sa conduca imparatia fratelui sau,craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod.

Podul simbolizeaza trecerea dintr-o etapa a vietii,de la imaturitate la maturitate.

Cei doi fii mai mari se sperie de urs,iar mezinul trece cu bine de aceasta proba a tatalui,primeste binecuvantarea lui si pielea de urs in dar,apoi sfatul sa se fereasca de “omul span si omul ros”.

Intriga:Trecerea podului este urmata de ratacirea in padurea-labirint.Increzator in oameni,fiul craiului nu poate distinge raul in aparitia spanului si incalca sfatul parintesc.

Spanul il determina pe fiul de crai sa coboare in fantana si sub amenintarea acestuia primeste numele de Harap-Alb si devine sluga spanului iar acesta ii ia locul nepotului Verde Imparat.

Ajunsi la curtea imparatului Verde,Spanul il supune la trei probe pe Harap- Alb:aducerea salatilor din Gradina Ursului,aducerea pielii cerbului si a fetei Imparatului Ros.

Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici care il sfatuieste cum sa procedeze si ii da obiecte magice.

Episodul calatoriei lui Harap-Alb spre Imparatul Ros este alcatuit din mai multe secvente narative.

Pe un pod,intalneste o nunta de furnici si tanarul hotaraste sa protejeze viata acestora trecand cu calul prin apa.Drept rasplata,primeste in dar de la craiasa furnicilor o aripa.Aceeasi rasplata primeste si de la craiasa albinelor pentru ca le face un stup.

Harap-Alb mai intalneste cinci personaje fabuloase care il insoteste pentru a-l ajuta,ca s-a aratat prietenos si comunicativ:Gerila,Ochila,Flamanzila,Setila si Pasari-Lati-Lungila.

Ajunsi la curtea Imparatului Ros,acesta il supune la o serie de probe pentru a-i da fata.

Probele sunt trecute datorita puterilor supranaturale ale ajutoarelor:casa de arama,cu ajutorul lui Gerila;ospatul cu foarte multa bucate si bautura,cu ajutorul lui Flamanzila si Setila;alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor;straja nocturna la odaia fetei cu prinderea acesteia transformata in pasare cu ajutorul lui Ochila si Pasari-Lati-Lungila si ghicitul fetei cu ajutorul albinelor.

Fata Imparatului Ros impune o ultima proba:calul lui Harap-Alb si turturica ei trebuie sa aduca”trei smicele de mar,apa vie si apa moarta”.Proba fiind trecuta de cal prin inselaciune,fata il insoteste pe Harap-Alb la curtea imparatului Verde.Pentru erou drumul acesta este cea mai dificila dintre probe,pentru ca se indragosteste de fata,dar credincios juramantului facut,nu-i marturiseste adevarata sa identitate.

Fata il demasca pe Span,care il acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul si ii taie capul.Calul este acela care distruge intruchiparea raului.

Invierea lui Harap-Alb este realizata de fata imparatului Ros cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.

Eroul primeste recompense pe fata Imparatului Ros si imparatia.Nunta si schimbarea statutului social confirma maturizarea eroului.

Deznodamantul consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului.

Harap-Alb este personajul principal al basmului.Nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale,dar dobandeste prin trecerea probelor o serie de calitati(mila,bunatatea,curajul,generozitatea,prietenia,respectarea juramantului) necesare unui imparat in viziunea autorului.

Spanul nu este doar o intruchipare a raului si are rolul initiatorului,este un rau necesar.

Registrele stilistice popular,oral si regional confera originalitate limbajului.

Limbajul cuprinde termeni si expresii populare regionalisme fonetice sau lexicale,ziceri tipice,introduse prin expresia “vorba ceea”;lipsa metaforelor,dar sunt folosite comparatiile si epitetele.

Placerea zicerii,verba,jovialitatea,se reflecta in mijloacele de realizare a umorului:exprimarea mucalita “sa traiasca cea de-alalteri”,ironia,porecle si apelative caricatulare “Buzila,mangositi”,diminutive  cu valoare augmentativa,caracterizari pitoresti(portretul lui Gerila,Ochila),scene comice(certa dintre Gerila si ceilalti in camera de arama).

Oralitatea stilului se realizeaza prin expresii onomatopeice,expresii narative tipice,exprimarea afectiva,dativul epic,fraze ritmale,versuri populare si exprimare locutionala.

“Povestea lui Harap-Alb” contine trasaturile basmului,dar este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lumea scriitorului,umanizarea fantasticului,individualizarea personajelor si umorul.

Moara cu noroc

                                                          de Ioan Slavici

                                       -nuvela psihologica-

Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ,urmarind un conflict unic,concentrat,personajele nu sunt numeroase,fiind caracterizate succint,in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

Trasaturile nuvelei sunt:dimensiune variabila,un singur fir narativ,subiect clar determinat,un conflict consolidat,personaje putine,dar puternic conturate.

Trasaturile nuvelei psihologice sunt:conflictul interior,stilul indirect liber si monologul interior.

Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela psihologica.

Naratiunea realista este obiectiva,realizata la persoana a III-a de catre un narator omniscient,omniprezent,neimplicat.

“Moara cu noroc” are un autor cunoscut,perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient.

Personajele nuvelei se clasifica in:personaje principale(Ghita,Ana,Lica);personaje secundare(batrana);personaje episodice(copiii si oamenii lui Lica).

Cititorul este introdus intr-o atmosfera reala,certa.

Titlul este ironic pentru ca nu se dovedeste a fi o moara cu noroc,ci o moara cu ghinion.

Incipitul este dat de vorbele batranei,iar finalul se leaga de incipit,fiind dat tot de vorbele batranei.

In orice opera literara secventele narative alcatuiesc firul narativ,fiind legate prin inlantuire.

Tehnica punctului de vedere este data de vorbele batranei in incipit,ipostaza a naratorului este batrana.

Tema nuvelei este dezumanizarea,efectele nefaste ale banului.

Nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte:dorinta de a ramane om cinstit si pe de alta parte de dorinta de a se imbogati alaturi de Lica.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an,intre doua repere temporale cu valoare religioasa:de la Sfantul Gheorghe pana la Paste,iar la final,apa si focul purifica locul.

Alcatuita din 17 capitole,nuvela are un subiect concentrat,cu deschideri bogate.

Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist,Ghita si antagonist,Lica.

Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput,dar aparitia lui Lica Samadaul la “Moara cu noroc”,un personaj ciudat,carismatic,seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi,tulbura echilibrul familiei lui Ghita.

Ana,nevasta lui Ghita,intuieste ca Lica este un “om rau si primejdios”.

Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui,Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care acesta o exercita asupra lui.

Mai intai Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica,merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale,isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza o sluga,pe Marti.

Inca din momentul aparitiei lui Lica,incepe procesul intermediar de instrainare a lui Ghita fata de familie.

Devine mohorat,violent,ii plac jocurile crude,primejdioase,are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci,se poarta brutal cu cei mici.

La un moment dat,Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii,pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica.Prin intermediul monologului interior sunt redate framantarile lui Ghita:“Ei!Ce sa-mi fac?...Asa m-a lasat Dumnezeu..”

Datorita generozitatii Samadaului,starea materiala a lui Ghita se imbunatateste,dar acesta incepe sa-si piarda increderea in sine.

Intelegerea dintre el si Lica,marcheaza pentru Ghita inceputul obisnuirii cu raul.Isi indeamna sotia sa joace cu Lica,aruncand-o definitiv in bratele acestuia,distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el,ajungand sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil.

Retinut de politie,lui Ghita i se da drumul acasa numai pe “chezasie”.Axa vietii lui morale se frange si,intr-o seara de patetism sfasietor,ii cere iertare Anei.

Prin faptul ca jura stramb la proces,acoperindu-i nelegiuirile lui Lica,Ghita devine complice la crima.Hotaraste totusi sa-l dea in vileag pe Lica cu ajutorul lui Pintea.

Nu este sincer insa nici cu Pintea si acest lucru ii aduce pierirea.

Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care orbit de furie si dispus sa faca orice sa se razbune pe Lica isi arunca sotia in bratele acestuia.

Spera pana in ultimul moment ca sotia va rezista influentei malefice a acestuia.

Dezgustata de lasitatea lui Ghita,care se instrainase de ea si de intreaga familie,intr-un gest de razbunare,Ana i se daruieste lui Lica.

Dandu-si seama ca sotia l-a inselat,Ghita o ucide pe Ana.

La randul lui,Ghita este ucis de Raut,din ordinul lui Lica,iar Lica,pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea,se sinucide izbandu-se cu capul de un copac.

Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii,fiintele cu adevarat morale si inocente din carte.

Nuvela se incheie in mod simetric cu inceputul prin vorbele batranei care pune intamplarile pe seama destinului necrutator.

Ghita este cel mai complex personaj din opera lui Slavici.El se dezumanizeaza datorita setei de avere.

Lica ramane egal in sine,un om rau si primejdios,in schimb,Ana sufera transformari interioare analize a psihologiei feminine.

Stilul nuvelei este sobru,concis,fara podoabe.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ:descrierea,naratiuneaa obiectiva,dialogul,monologul interior adresat si stitlul indirect liber.

“Moara cu noroc” este o nuvele psihologica,deoarece analizeaza conflictul interior al personajului principal,urmareste degradarea morala a acestuia produsa de ispita imbogatirii.

                                               

      Baltagul

                                                   de Mihail Sadoveanu

                                      -romanul traditionalist-

Romanul este opera epica,in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa ce se desfasoara in mai multe episoade si planuri narative,cu conflict puternic  si numeroase personaje,oferind o imagine complexa asura vietii.

Opera literara “Baltagul” a fost publicata in anul 1930.Este o creatie epica,in proza,in care autorul isi exprima in mod indirect ideile,gandurile si sentimentele,prin intermediul actiunii si cu ajutorul personajelor.

Sadoveanu a preluat si a dezvoltat motivele principale din balada “Miorita” si anume:motivul tranhumantei(primavera ciobanii urca cu turmele la munte,iar toamna le adapostesc in zonele joase);al complotului(in acest caz omorul se infaptuieste in scopul jafului),al animalului credincios(cainele Lupu) si al calatoriei(taraseul parcurs poate  fi considerat drumul initierii pentru Gheorghita).De astfel,opera incepe cu motoo-ul:”Stapane,stapane/Mai cheama si-un cane…”,versuri preluate din balada “Miorita”.

Autorul se detaseaza de subiect si nareaza obiectiv intamplarile desfasurate la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX-lea in zona Tarcaului,pana in regiunea Dornelor.

Modul de expunere predominant este naratiunea,care se impleteste cu descrierea,dialogul si cu monologul interior.

Actiunea este complexa si cuprinde saisprezece capitole in care sunt narate actiunile Vitoriei Lipan de cautare si descoperire a adevarului despre sotul ei,plecat mai mult timp de acasa.

Exista mai multe planuri narative:unul trecut,altele prezente,in desfasurare.

Opera incepe cu povestea pe care o spunea Nechifor Lipan cu diferite ocazii in care explica faptul ca moldovenii au intarziat cand Dumnezeu “a pus randuiala fiecarui neam”,de aceea nu le-a mai putut da acestora in plus decat o inima usoara,sa le para toate bune,sa le placa muzica si bautura,cat si  sa aiba “muieri frumoase si iubitoare”.Vitoria isi amintea de perioada pe care a trait-o alaturi de Nechifor si cat de fericita a fost cu acesta.

Sotul ei era plecat cu oile la munte si intarziase mai mult decat ii era obiceiul de aceea Vitoria incepuse sa se nelinisteasca.

Ei i-au aparut mai multe semne care au convins-o ca sotul ei murise.A visat ca sotul ei trecea o apa neagra si era cu spatele spre dansa.A mers la preotul din sat pentru niste slujbe de intoarcere,apoi la baba Maranda care nu i-a dat raspunsurile asteptate.Abia la Piatra,cand s-a rugat la icoana Sfantei Ana,a capatat convingerea ca sufletul lui Nechifor nu mai era pe lumea aceasta.

A hotarat sa plece impreuna cu fiul ei,Gheorghita,in cautarea sotului disparut si a refacut traseul de acesta,care parea un adevarat labirint cu intoarcere in acelasi loc pentru a pleca in alta directie.

Ca un adevarat detectiv,Vitoria a strans informatii din stanga si din dreapta,punand cap la cap datele obtinute,si-a dat seama ca urma lui Nechifor se pierdea intre Sabasa si Suha.Anuntase autoritalile,insa nu avea incredere in acestea,de aceea a actionat pe cont propriu.

Cu ajutorul cainelui Lupu,pe care l-a gasit aciuat pe langa o gospodarie din Sabasa,a descoperit cadavrul sotului sau intr-o rapa,a anuntat autoritatile si apoi a organizat inmormantarea crestina a acestuia.La praznic,scena prin care i-a determinat pe cei doi criminali,Ilie Cutu si Calistrat Bogza,sa-si recunoasca fapta este memorabila,mai ales ca la ea nu au existat martori.

Calistrat Bogza este uimit de modul in care Vitoria a refacut scenariul crimei,mai ales pentru fatul ca nu a omis nici un amanunt.A fost indeplinita astfel legea nescrisa a baltagului(ciobanii nu aveau voie sa folosesca baltagul in scopul jafului,ci doar pentru a se apara de jivinele care le ieseau in cale).

Titlul este sugestiv,intrucat reprezinta unealta cu care s-a infaptuit omorul dar si cea care restabileste dreptatea.

Exista un numar mare de personaje:principale(Vitoria si Nechifor Lipan,chiar daca nu este prezent),secundare(Gheorghita si Minodora,fii Vitoriei)si episodice(baba Maranda,preotul Danila,mos Pricop,Calistrat Bogza,Ilie Cutu,prefectul de la Piatra,etc).Acestea au o importanta deosebita in desfasurarea evenimentelor si contureaza doua lumi aparte,unele reprezinta lumea satului,altele,pe cea a orasului.

Prin caracteristicile infatisate mai sus opera literara “Baltagul” de Mihail Sadoveanu are toate notele definitorii ale romanului.

                                                Morometii

                                                          de Marin Preda

                                         -roman din perioada postbelica-

Romanul este opera epica,in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa ce se desfasoara in mai multe episoade,planuri narative,cu conflict puternic si numeroase personaje,oferind o imagine complexa asupra vietii.

Romanul “Morometii” de Marin Preda este alcatuit din doua volume,aparute la distanta de 12 ani,unul de altul:volumul I in 1955,iar al doilea in 1967.

Prin cele doua volume romanul ramane unitar desi trateaza imaginea satului romanesc inainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial(volumul I)si dupa acest eveniment(volumul II),cand o alta societate se instaureaza.

Inca din titlu,forma de plural a numelui Moromete articulat reiese tema familiei,deruralizarea satului.

O a doua tema este criza comunicarii intre Ilie Moromete si familia sa.

Timpul prezent in dualitate rabdator/nerabdator este o alta tema a romanului,dublata de tema sociala care surprinde statutul material al oamenilor bogati,saraci,dar si statutul inteligentei,ironici si naivi.

Naratorul este obiectiv deoarece naratiunea se realizeaza la persoana a III-a,insa se anuleaza omniscienta si omniprezenta datorita aparitiei reflectoarelor(Ilie Moromete in volumul I si Niculae in volumul II) dar si a informatorilor(Parizianu povesteste vizita lui Moromete la Bucuresti,la baietii sai).

Titlul reda forma de plural articulate ce ocupa locul central al desfasurarii actiunii romanului.

Articolul precizeaza delimitativ ca este vorba numai de membrii acestei familii,insa pe parcursul romanului se observa si precizarea destinului altor familii(Balosul,Tugurlan,Vasile Botoghina).

Incipitul precizeaza locul desfasurarii actiunii,in campia Dunarii(Silistea-Gumesti),dar si timpul existent la inceputul romanului(cu trei  ani inainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial).

Referitor la timp,naratorul precizeaza ca acesta “avea cu oamenii nesfarsita rabdare,viata se scurge aici fara conflicte mari”.

Tot aici sunt prezentati si membrii familiei Moromete in afara mezinului Niculae.

Finalul surprinde in mod simetric acelasi timp ce precede izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial insa perceperea lui este diferita,datorita problemelor,conflictelor din familia Morometilor,timpul este perceput astfel,el “nu mai avea rabdare”.

Secventele narative sunt organizate datorita utilizarii tehnicii decupajului in scene.

Debutul romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu cei trei fiii mai mare,naratorul avand si el nesfarsita rabdare,staruind asupra fiecarui amanunt,replica sau gest,construind o scena monumentala.

Familia Morometilor este numeroasa,alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii.este o “familie hibrida”.

Ilie Moromete,tatal cu zece ani mai mare decat sotia lui,Catrina,venise in acesta casatorie cu trei baieti Paraschiv,Nila si Achim,carora li se adaugasera doua fete,Tita si Ilinca si inca un baiat Niculae mezinul de doisprezece ani.

Morometii se afla la cina,stransi in jurul unei mese mici,joase si rotunde, “pe niste scaunele cat palma”,asezati unul langa altul.

Cei trei frati vitregi stateau spre partea dinafara a tindei,prevestind parca fuga la Bucuresti,in partea dinspre vatra,aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna Catrina,avand langa ea pe Niculae,pe Ilinca sip e Tita.Autoritatea capului familiei este sugerata inca de acum,deoarece “Moromete statea parca deasupra tuturor”,veghindu-si familia.

Inca din acest episod atmosfera este tensionata izbucnindu-se conflicte intre membrii familiei.

Ca sa mai acopere din datorii Moromete se hotaraste sa-i vanda lui Tudor Balosul salcamul din curte.

Taierea salcamului este un alt episod memorabil al romanului,atat prin maiestria construirii ei din detalii ce se aduna progresiv,prin cuvintele expresive,acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete,dar si al satului traditional,ramas parca fara aparare.

Inima adevarata a satului era Poiana lui Iocan,locul unde se adunau gospodarii,intre care Moromete,Cocosila si Dumitru a lui Nae,citesc ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor.

Secventa comentariilor politice este inedita.

Chemat sa vina acasa de la fierarie,Moromete vede pe prispa casei doi oameni care-l asteptau.

Unul dintre ei era Jupuitu si celalalt agent de urmarire,care venise dupa “fonciirea pamantului”.

Moromete “joaca” scena “fonciiiri” cu o gama inepuizabila de tertipuri,incercand sa scape si de data aceasta de plata datoriei.

Desi era singur pe batatura,Moromete striga la toti ai casei,pentru a parea un om ocupat,care are de rezolvat probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei doi,pe care-i ignora cu desavarsire si spre care se intoarce brusc “pe calcaie si stiga”:-N-am!”.

Scena secerisului prezinta datini din viata satului traditional.

Secerisul are regului precise impuse de traditia strabuna,cel mai vrednic dintre copii este cel care,simbolic,porneste recoltarea granelor,tatal taie snopii si ii leaga,iar femeile se ocupa de mancare pentru seceratori.

Monografia satului este completa,in afara celor relevate,prin ilustrarea catorva obiceiuri si datini populare,jocul baietilor cu bobicul,chemarea fetelor la poarta prin fluieratul flacailor,jocul calusarilor in curtea lui Balosu realizeaza o imagine sugestiva a spiritualitatii taranesti.

Apar si alte scene care nu sunt legate de familia Moromete.

Conflictul dintre Tudor Balosul si fiica lui Polina pentru ca vrea sa se marite cu un baiat sarac,Birica.

Vasile Botoghina se cearta cu sotia lui Anghelina deoarece el voia sa vanda pamant ca apoi sa mearga la sanatoriu sa se trateze de boala la plamani.

Drama familiei Tugurlan este ca facuse sapte copii in 13 ani si in fiecare an ii murise cate un copil.

In cadrul planului familiei Morometilor aceste scene sunt legate prin inlantuire,alterneaza cu scene care privesc evolutia altor familii.

Volumul II este realizat cu ajutorul tehnicii rezumative.

Volumul incepe cu intrebarea “In bine sau in rau se schimbase Moromete?”,apoi sunt redate relatiile deosebite stabilite intre Moromete si alte personaje.

Moromete se apucase de negot,castiga bani buni si iar se gandeste sa nu-l lase pe Niculae la scoala.

El primeste o scrisoare de la baietii din Bucuresti prin care afla ca Paraschiv era sudor la tramvaie,Nila era portar la un bloc,iar Achim era singurel care reusise in comert si avea un magazin de consum alimentar.

Moromete pleaca la Bucuresti cu intentia de a-si lua fii acasa,ceea ce nu reuseste.

Nila moare in razboi,in batalia de la Cotul Donului,Paraschiv moare din cauza tuberculozei,Catrina pleaca de la casa lui Moromete,Niculae ajunge arivist de partid si la varsta de 80 de ani Moromete moare,iar fetele povestesc lui Niculae acest moment si afirmatia sa dinaintea mortii:”Domnule eu totdeauna am dus o viata independenta.”

Limbajul se remarca prin limpezime,naturalete,prezinta stilului oralitate.Podoabele artistice lipsesc iar stilul direct se imbina cu stilul indirect liber.

Ironia este o modalitate prin care se redau idei grave ale existentei umane prin intermediul personajului ilie Moromete.

Prin “Morometii”,Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita,cum se credea,doar de instinct,ca,dimpotriva e capabila de reactii sufletesti nebanuite.

                                            Ion

                                             de Liviu Rebreanu

                                 -roman obiectiv-

Romanul este opera epica in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa ce se desfasoara in mai multe episoade si planuri narative,cu conflict puternic si numeroase personaje,oferind o imagine complexa asupra vietii.

Trasaturile romanului obiectiv sunt:narator obiectiv, omniscient, omniprezent;focalizare zero;naratiune la persoana a III-a si specificul relatiei narator-personaj.

Opera literara “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv.

Naratorul este omniscient si omniprezent.

“Ion” are un autor cunoscut Liviu Rebreanu,perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient.

Personajele romanului obiectiv sunt: Ion, Ana, Florica, George, Laura, invatatorul Herdelea si Pintea.

Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii si de obiectivitate.

Titlul este numele personajului principal,Ion.

Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului.

Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.

Pasajelel descriptive sustin interesul cititorului pentru desfasurarea epica.

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului,in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea.

Actiunea romanului incepe cu fixarea timpului si a spatiului in care vor avea loc evenimentele intr-o zi de duminica,in satul Pripas,cand toti locuitorii se afla adunati la hora traditionala,in curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea.

Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare,coordonate evolutiei interioare ale personajului principal.

Prima parte,glasul pamantului si a doua parte glasul iubirii.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea Todosiei.

In satul traditional,lipsa pamantului este echivalenta cu lipsa demnitatii umane fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu,tatal lui Ion.

In joc sunt numai flacai si fete.

Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc,desi o place pe Florica cea saraca,marcheaza inceputul conflictului.

Venirea lui Vasile Baciu,tatal Anei,de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion pe care-l numeste hot si talhar pentru ca vroia sa-i ia fata,aceasta fiind promisa lui George Bulbuc.

Rusinea pe care i-o face Vasile Baciu in fata satului,va starni dorinta de razbunare a lui Ion si o lasa pe Ana insarcinata,determinandu-l pe tatal ei sa accepte nunta.

Drama lui Ion este drama taranului sarac.

Conflictul exterior,social intre Ion si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior intre glasul pamantului si glasul iubirii.

Dupa nunta,Ion se simte inselat de Vasile si incep bataile,drumurile Anei de la Ion la Vasile.

Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete pentru ca in Ana si fiul lor Petrisor nu avea decat garantia proprietatii asupra pamanturilor.

Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile dupa Florica,aceasta fiind maritata cu George.

George afland ca Ion vine dupa Florica il ucide pe acesta.

George este arestat,Florica ramane singura iar averea lui Ion revine bisericii.

Ion este personajul principal,un personaj monumental.

Mandru si orgolios,constient de calitatile sale,nu-si accepta conditia si este pus in situatie de a alege intre iubirea Floricai si averea Anei.

El este inzestrat cu calitati dar se dezumanizeaza treptat in goana sa dupa avere

Ana si Florica reprezinta cele doua obsesii ale lui Ion,averea si iubirea.

Stilul este neutru,impersonal.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ.

Descrierea initiala are functie simbolica si de anticipare.

Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin stilul cenusiu.

Dialogul sustine verdicitatea si concentrarea epica.

“Ion” de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj,prin utilizarea naratiunii la persoana a III-a.

                  

Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

                                                          de Camil Petrescu

                                   -romanul subiectiv-

                                   -roman al experientei-

                                  -roman psihologic-

                                  -roman din perioada interbelica-

Romanul este opera epica,in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa ce se desfasoara in mai multe episoade,planuri narative,cu conflict puternic si numeroase personaje,oferind o imagine complexa asupra vietii.

Romanul subiectiv se caracterizeaza prin naratiune la persoana I,timpul prezent si subiectiv,introducerea personajului reflector.

Opera literara “Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman de tip subiectiv.

Naratorul este protagonistul romanului.

Naratiunea la persoana I presupune existenta unui narator implicat.

“Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi” are un autor cunoscut Camil Petrescu,perspectiva narativa fiind subiectiva si unica.

Personajele romanului subiectiv sunt Sfefan Gheorghidiu,Ela,domnul G si Anisoara.

Punctual de vedere unic si subiectiv al pesonajului-narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje,face ca cititorul sa cunoasca despre ele tot atata cat stie si personajul principal.

Textul este structurat in doua parti,precizate in titlu,care indica si cele doua teme ale romanului:dragostea si razboiul.

Prima parte reprezinta rememorarea iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela,iar partea a doua ,construita sub forma jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu urmareste experienta dupa front in timpul primului razboi mondial.

Prima parte este imaginara,iar a doua valorifica jurnalul de campanie al autorului,articole si documente din epoca.

Incipitul romanului il constituie prezentarea lui Stefan Gheorghidiu,ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916,contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.

Romanul debuteaza printr-un artificiu de compozitie.

In primavara anului 1916 in timpul unei concentrari pe valea Prahovei,Gheorghidiu asista la “popota” ofiterilor,la o discutie despre dragoste si fidelitate pornind de la un fapt divers aflat din presa:”Un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal”.

Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a personajului,trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.

“Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate,si banuiam ca ma inseala”,este fraza cu care incepe cel de-al doilea capitol.

Tanarul,pe atunci student la Filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela,studenta la Litere,orfana,crescuta de o matusa.

Iubirea barbatului se naste din duiosie dar naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu.

Dupa casatorie,cei doi soti traiesc modest,dar fericiti.

Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moarte unchiului sau avar,Tache.

Ela se implica in discutiile despre bani,lucru care lui Ghiorghidiu ii displace profund.

Ela este arasa de viata mondena.

Cuplul a evoluta spre o criza matrimoniala,al carei moment culminant,are loc excursia de la Odobesti.

In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume G care dupa opinia lui Ghiorghidiu ii va deveni mai tarziu amant.

Dupa o scurta despartire Ela si Stefan se impaca.

Inrolat pe frontul romanesc,Ghiorghidiu cere o permisie ca sa verifice daca sotia lui il inseala,fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.

A doua experienta o reprezinta razboiul.

Frontul inseamna haos,mizerie,masuri absurde,invalmaseala,dezordine.

Capitolul “Ne-a acoperit Pamantul lui Dumnezeu” ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea.

Viata combatantilor tin de hazard,iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte.

Individual se pierde,se simte anulat iuresul colectiv.Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.

Ranit si spitalizat,Ghiorghidiu se intorce acasa la Bucuresti,dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela.Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca,o priveste acum cu indiferenta si hotaraste sa o paraseasca.Finalul romanului este unul deschis.

Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator,reprezinta tipul intelectual,lucid,hipersensibil care traieste drama indragostitului absolut.

Filozof,el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara,insa  in realitate,evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta lui.

Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititori decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta.

In acest sens,Ela este cel mai “misterios” personaj,prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului narator.

De aceea,cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei,sau daca e mai degraba  superficiala,decat spirituala.

Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea.

Masa de la unchiul Tache este prezentata ca o scena balzaciana.

Stilul lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate,sobrietate,fraza scurta si nervoasa,este analitic si intelectualizat.

Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului.

“Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi” este un roman subiectiv,avand drept caracteristici:unicitatea perspectivei narative,timpul prezent si subiectiv,memoria afectiva si autenticitatea trairii.

                                               

O scrisoare pierduta

                                                          de I.L.Caragiale

                                                -comedia-

Comedia este o specie a genului dramatic,care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri,a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate cu un final fericit.

Personajele comediei sunt inferioare.Sunt prezente formele comicului:umorul,ironia si diferite tipuri de comic(de situatie,de caracter,de limbaj si de nume).

Opera literara “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale este o comedie.

Acesta opera a fost scrisa cu scopul de a fi jucata pe scena.Prima reprezentatie a avut loc pe scena Teatrului National din Bucuresti,la 13 noiembrie 1884.

Titlul este sugestiv,contine motivul care genereaza conflictul de baza,in jurul caruia se concentreaza intreaga actiune.

Tema este dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati.

Actiunea comediei este plasata “in capitala unui judet de munte,in zilele noastre”,adica la sfarsitul secolului al XIX-lea,in perioada campaniei electorale,intr-un interval de trei zile.

Conflictul de baza se imbina cu conflicte secundare care participa un numar mare de personaje.

Intalnim personaje principale(Stefan tipatescu,Zoe si Zaharia Trahanache) cat si personaje secundare(Nae Catavencu,Ghita Pristanda) si episodice(Cetateanul turmentat,Tache Farfuridi,Iordache Branzovenescu,Agamemnon Dandanache).

Stefan Tipatescu,prefectul judetului si “prieten intim” cu Zaharia Trahanache,presedintele organizatiei locale a gruparii politice guvernamentale,ii adreseaza sotiei acestuia,Zoe Trahanache,o scrisoare de dragoste.

Zoe,din neglijenta,pierde scrisoarea care este gasita de un cetatean “turmentat”.

Nae Catavencu,seful unei grupari politice independente si proprietarul ziarului “Racnetul Carpatilor” ajunge,prin mijloace necinstite,in posesia scrisorii.Dupa ce incearca zadarnic,prin tot felul de mijloace,de la amenintari pana la promisiuni sa intre in posesia compromitatorului document,Tipatescu este convins de Zoe sa propuna candidature lui Catavencu,pentru a evita astfel un scandal public.

La adunarea electorala este insa propus alt candidat,trimis de la centru,pe nume Agamemnon Dandanache.

Reprezentantii celor doua grupari politice ajung sa se incaiere si,in invalmaseala,Catavencu isi pierde palaria,in captuseala careia ascunsese scrisoarea.Documentul este gasit de acelasi cetatean “turmentat”,care o restituie Zoei.

Intre timp,Zaharia Traganache,dorind sa-si anihileze adversarul,pe Catavencu,gaseste o polita falsificata de acesta.Riscand sa fie raspunzator pentru fals si,mai ales,pierzandu-si orice sansa de a fi ales deputat,Catavencu accepta sa conduca manifestatia in cinstea celui care a avut mai multa abilitate decat el.

La randul sau Dandanache ajunsese in postura de candidat tot in urma unui santaj cu o scrisoare a unei personae importante.

In final,toti se impaca,interesele personale,micile pasiuni disparand ca prin farmec.

Dandanache este ales in unanimitate si toata lumea se bucura zgomotos de binefacerile unui sistem “curat” constitutional.

Aceasta piesa de teatru provoaca rasul prin mai multe tipuri de comic:de situatie,de caracter,de moravuri,de limbaj,de nume,de intentie.

Comicul de situatie este generat de pierderea si gasirea scrisorii de amor,situatia finala o putem incadra in tot acest  tip de comic.

Prin comicul de moravuri,I.L.Caragiale zugraveste moralitatea indoielnica a vietii de familie,prin relatia extraconjugala a lui Zoe cu Tipatescu.

Comicul de caracter este realizat prin comportamentul personajelor,atitudinea lor in ipostazele in care sunt puse,observandu-se contrastul dintre aparenta si esenta.

Comicul de limbaj este redat de ticurile verbale ale personajelor(Trahanache:”Aveti putinica rabdare!”),de pronuntarea gresita a unor cuvinte(“famelie”,”renumeratie”).

Comicul de nume se refera la numele folosite de Caragiale.

Numele Pristanda provine de la numele unui joc moldovenesc la care pasul se bate pe loc.

Numele Tipatescu are la baza cuvantul “tip” ceea ce sugereaza un tip important din viata politica.

Prin comicul de intentie este scoasa in evienta atitudinea scriitorului fata de evenimente si de personaje,din aceasta rezulta umorul dar si ironia.

Modul de expunere predominant este dialogul,cat si monologul dramatic.

Caracteristicile infatisate mai sus demonstreaza ca opera literara “O scrisoare pierduta” aprtine genului dramatic si este,ca specie literara,o comedie.

                                               

Plumb

                                                   de George Bacovia

                                      -poezie simbolista-

Simbolismul este un curent literar aparut mai intai in Franta,la sfarsitul secolului al XIX-lea,ca reactie impotriva romantismului.

Numele curentului a fost dat de Jean Moreas prin articolul intitulat “Le symbolisme”.

In literatura romana,simbolismul a aparut sub indrumarea lui Alexandru Macedonski in revista sa “Literatorul”.

Cativa reprezentanti in literatura romana au fost Ion Minulescu,George Bacovia,Elena Farago.

Trasaturile simbolismului sunt motivele simboliste:orasul provincial sufocant,tema naturii,iubirea,moartea,singuratatea,instrumentele muzicale.

Tema generala a poeziilor simboliste este conditia nefericita a poetului intr-o societate incapabila sa-l inteleaga.

Atitudini poetice sau stari sufletesti specific:spleen-ul,oboseala psihica,disperarea,apasarea sufleteasca,nevroza.

Una dintre trasaturi mai este si aparitia corespondentei dintre cuvinte si elementele din natura,fiind principala modalitate de realizare a poeziilor simboliste.

Poeziile simboliste beneficiaza de muzicalitatea elementelor de prozodie,dar si de prezenta instrumentelor muzicale.

Poezia “Plumb” de George Bacovia este o poezie simbolista.

Poezia a aparut in volumul cu acelasi nume,in 1916.

Titlul este un simbol in poezie,apare de trei ori in fiecare strofa dispus simetric in rima versurilor 1 si 4 si cenzura versului al 2-lea.

Prin trasaturile sale fizice,acest metal reda anumite trairi sufletesti.

Prin culoarea gri sugereaza tristetea,monotonia,prin greutate sugereaza apasarea sufleteasca,prin maleabilitate sugereaza dezorientarea,labilitatea psihica.

Lirismul poeziei este de tip subiectiv redat de prezenta verbelor la persoana I “stam,am inceput,sa strig” si pronumele la persoana I (amorul)”meu”.

Tema este conditia nefericita a poetului intr-o societate care nu intelege rolul artei adevarate.

Poezia este structurata in doua catrene ce redau doua realitati diferite.

Strofa I reda realitatea exterioara,iar strofa a II-a reda realitatea interioara.

Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spatial,un spatiu inchis, apasator, sufocant ,“cavoul”.

Acesta simbolizeaza propriile trairi sufletesti ale poetului,camera in care locuieste sau autoizolarea poetului fata de restul lumii.

Repetarea substantivului “plumb” sugereaza o traire monotona,lipsita de posibilitatea inaltarii.Florile sunt impietrite prin asocierea expresiei “de plumb”.

Staticul este alungat de aparitia vantului care reda miscare insa produce efecte reci “si scartaiau coroanele de plumb”.

Strofa a II-a reprezinta cadrul interior caci “amorul” este surprins prin “intoarcerea cu fata spre apus”(Lucian Blaga),intoarcerea care da idea mortii afectiunii.

Iesirea din acesta stare a disperarii poetului datorita disparitiei iubirii se realizeaza prin “am inceput sa-l strig” o atitudine disperata,o incercare de salvare fara finalitate.

Cadrul spatial nu este denumit insa este sugerat prin abundenta culorii gri ceea ce duce la idea de nocturn.

Elementele naturii sunt “vantul” si “frigul” care duc la ideea de raspandire,disolutie.

Nivelurile textului poetic sunt:nivelul fonetic,lexical,gramatical si stilistic.

La nivel fonetic titlul este alcatiut din punct de vedere simetric,vocala “u” fiind inchisa in cate doua consoane.

La nivel lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii:”sicriu,cavou,funerar,coroana,mort”.

La nivel sintactic se schimba schema sintactica obisnuita SAPC in PCSA,deoarece poetul accentueaza prin verbele utilizate la ideea de disparitie,somn,moarte.

La nivel morfologic predomina verbele la imperfect “dormea, dormeau, stam,era,scartaiau,atarnau”,care au valoare de traire realizata in trecut dar a carei finalitate nu se cunoaste.

Doar doua verbe apar la alte timpuri verbale, “am inceput” care arata o manifestare plasata in trecut dar terminata si “sa strig” care arata o manifestare certa.

Substantivele prezente in poezie contureaza campul semantic al mortii.

La nivel stilistic poezia este saraca in figuri de stil,apar personificari “dormea…amorul”,metafore “aripi de plumb”,inversiune si epitet “intors amorul”.

La nivel prozodic este inclusa rima care este imbratisata,ritmul iambic,iar masura vesurilor este de 10-11 silabe.

Prezenta unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plansul,nevroza,inscrie acesta poezie in lirica simbolista.

                                           

Testament

                                                   de Tudor Arghezi

                                         -poezie modernista-

Modernismul este un curent literar initiat in 1919 de catre Eugen Lovinescu a carui doctrina porneste de la ideea ca trebuie sa existe un “spirit al veacului” care impune sincronizarea literaturii romane cu literature europeana.

Civilizatiile mai putin dezvoltate,dupa  parerea lui Lovinescu,trebuie sa imprumute idei,concepte,de la cele avansate,astfel incat sa apara imitatia culturilor superioare.

Trasaturile modernismului sunt:evolutia prozei de la liric la epic si evolutia poeziei de la epic la liric;apelul la tematica din lumea citadina;crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica.

Alte doua trasaturi sunt intelectualizarea poeziei si a prozei si intelectualul devine personaj literar.

Efectele existentei acestui current literar mediatizeaza prin intermediul revistei “Sburatorul” si a cenaclului cu acelasi nume a avut ca efect promovarea unor scriitori precum Ion Barbu,Tudor Arghezi,Lucian Blaga,Camil Petrescu,Vladimr Streinu.

Arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor,despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale intr-un limbaj care il particularizeaza.

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi  a aparut in primul volum de versuri al autorului(1927)si constituie conceptia scriitorului despre arta,adica este o arta poetica.

Tema poeziei exprima conceptia despre arta a lui Arghezi si defineste programatic intreaga creatie a poetului in care cuvantul este atotputernic,stapan al Univesului iar opera literara este rodul ajutorului divin si trudei omului.

Titlul:Testamentul este un act juridic prin care o persoana dispune in vederea lasarii mostenirii urmasilor a unui anumit bun.

In cazul poeziei noastre,testamentul este lasat de poet “fiului” ceea ce consta in opera poetului(“Cartea”).

Poezia este alcatuita din cinci strofe asimetrice cu versuri ample,care redau tot cinci secvente.

Secventa I incepe cu o negatie care are valoarea deosebita a mostenirii.Opera literara este cel mai de pret bun al poetului.

Descendentului ii revine misiunea sa aprecieze acest bun lasat mostenire,ba mai mult el trebuie sa continue perfectionarea operei.

Cartea a presupus mult efort nu numai din partea poetului dar si dein partea strabunilor sai.

Secventa a II-a:Poetul aseaza la capataiul civilizatiei cu indemnul cotinuatorului sau de a respecta acest bun spiritual si de a-l duce spre progres.

Secventa a III-a ilustreaza evolutia spirituala ce a trebuit sa se produca pentru scrierea acestei carti:de la munca fizica la munca intelectuala,de la sapa si brazda la condei si calimara.

Limbajul poetului vinde din vorbirea batranilor,din limba populara.Misiunea poetului a fost aceea de a potrivi cuvintele de a le da o noua semnificatie,acestea devenind atotputernice.

Totodata cuvantul arghezian poate sa mangaie sau sa aline.

Tot cuvantul poetic este si divin,adica prin cuvant el a transmis idei pe care divinitatea le-a dat prin intermediul bibliei.

Secventa a IV-a:Datoria poetului este aceea de a ilustra in poezia sa durerile neamului romanesc.

Misiunea poetului este ca prin intermediul cuvantului sa certe pe stapanul sramosilor sai.Asadar,cuvantul devine pedepsitor.

Se dezvolta la nivelul acestei secvente conceptul de estetica a uratului:”Din bube,mucegaiuri si noroi/Iscata-m frumuseti si preturi noi.”

Secventa a V-a dezvolta relatia ce se stabileste intre poezie,poet si cititor astfel poezia este numita “Domnita ce sufera in cartea mea”,plina de sensibilitate si noblete spirituala.

Opera literara este din punctul de vedere al lui Arghezi este o imbinare intre “slova de foc”(inspiratia divina) si “slova faurita”(truda poetului).

Poetul se plaseaza in postura robului iar cititorul il considera “domnul”:”Robul a scris-o,domnul o citeste”.

Cititorul nu realizeaza ca pentru existenta acestei opera au patimit si strabunii poetului nu numai acesta.

Din punct  de vedere fonetic predomina cuvintele ce contin mai multe consoane conferind limbajului o asprime,o modalitate de a cauta cuvantul cel mai potrivit.

La nivel lexical se utilizeaza cuvinte arhaice ce dau informatii despre trecut,despre strabunii poetului(“razvratita,hrisov”) si cuvinte nepoetice pentru a se evidentia estetica uratului(“bube,mucegaiuri,noroi”).

Se mai utilizeaza serii antitetice “sa imbie-sa injure”, “robul-domnul” si prezenta campurilor semantic al muncii (brazda, sapa, plavani, rapi, gropi, branci) si campul semantic al poeziei (condei, calimara, versuri, carte, domnita,citeste).

La nivel morfologic se utilizeaza trei timpuri verbale ce corespund celor trei generatii implicate in poezie:viitorul corespunde fiului(“voi lasa”);prezentul corespunde poetului(“te-asteapta”) si trecutul care corespunde sramosilor(“le-am prefacut,am luat”).

Se mai utilizeaza verbele si pronumele la persoana I si a II-a(“ti,vostru,am ivit”) reda lirismul subiectiv prezent in poezie.

La nivel sintactic se pastreaza topica normal insa lipseste atributul SPC.”Domnita ce sufera in cartea mea”.

La nivel stilistic se utilizeaza epitete(“seara razvratita,saricile pline,hotar inalt”),metafore(“Dumnezeu de piatra,indemnul pentru vite,slova de foc”),antiteza(sa imbie-sa injure,venin-miere);enumeratia(bube,mucegaiuri,noroi);comparatia(Imparechiate-n carte e marita/Ca fierul cald imbratisat in cleste.”

La nivel prozodic srofele sunt inegale,versul este amplu cu masura de 9-11 silabe,rima este imperecheata si ritmul este iambic.

“Testament”de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru toate orientarile poeziei interbelice,cu elemente traditionale si moderniste.

                             Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

                                                de Lucian Blaga

                                      -poezie modernista-

Modernismul este un curent literar initiat de Eugen Lovinescu in 1919 a carui doctrina porneste de la ideea ca trebuie sa existe “un spirit al veacului” care impune sincronizarea literaturii romane cu literature europeana.  

 Civilizatiile mai putin dezvoltate,dupa  parerea lui Lovinescu,trebuie sa imprumute idei,concepte,de la cele avansate,astfel incat sa apara imitatia culturilor superioare.

Trasaturile modenismului sunt:evolutia prozei de la liric la epic si evolutia poeziei de la epic la liric;apelul la tematica din lumea citadina;crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica.

Alte doua trasaturi sunt intelectualizarea poeziei si a prozei si intelectualul devine personaj literar.

Efectele existentei acestui curent literar mediatizeaza prin intermediul revistei “Sburatorul” si a cenaclului cu acelasi nume a avut ca effect promovarea unor scriitori precum Ion Barbu,Tudor Arghezi,Lucian Blaga,Camil Petrescu,Vladimr Streinu.

Arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor,despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale intr-un limbaj care il particularizeaza.

Poezia exprima crezul literar al poetului.

O alta trasatura fundamentala a licricii blagiene este imbinarea poeziei cu filozofia.

Cunoasterea are doua concepte filozofice.

Cunoasterea paradisiaca este de tip logic,rational,vrand sa lumineze misterul si astfel sa-l reduca,este specifica oamenilor de stiinta iar cunoasterea luciferica are ca scop potentarea misterului nu lamurirea acestuia,este specifica poetilor.

Stilul este in conceptia lui Blaga un ansamblu de mai multi factori(factorul spatial si factorul temporal).

Metafora cunoaste in conceptia poetului doua tipuri:metafora plasticizanta care da frumusete limbajului fara a imbogati continutul poetic si metafora revelatorie care are rolul de a potenta misterul,de a-l face sa devina de nepatruns.

Poezia apartine primului volum de poezii publicat in 1919 “Poemele luminii”.

Volum “Poemele luminii”(1919) este dominat de un vitalism puternic,poetul isi doreste contopirea cu cosmosul.

Cunoasterea inseamna iubire,iar iubirea este o cale de a comunica cu universal.

Tristetea nu este un sentiment al poetului pentru sine ci se revarsa asupra intregului univers.

Eul poetic nu este ingradit nici de spatiu nici de timp.

Moartea este vazuta doar ca o presimtire,o continuare a vietii.

Raportul dintre bine si rau este vazut in interdependent:ca sa existe binele trebuie sa apara si raul.

In volumele celelalte (“Pasii Profetului”(1921);”In marea trecere”(1927);”La cumpana apelor”(1933)) moartea este vazuta ca ceva tragic.

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o arta poetica si o poezie modernista.

Poezia este alcatuita dintr-o singura strofa polinoma insa se poate organiza dupa continut in patru secvente.

Secventa I cuprinde cinci versuri,secventa a II-a urmatoarele cinci versuri(6-10),secventa a III-a versurile(11-18) si secventa a IV-a ultimele doua versuri.

Secventa I subliniaza rolul poetului prin debutul poeziei cu pronumele personal de persoana I singular “eu”.Aceasta e o trasatura specifica expresionismului caruia poetul i-a apartinut prin exacerbarea eului liric.

Poetul se plaseaza in randul celor care adopta cunoasterea luciferica deoarece prin descoperirile sale “nu striveste si nu ucide” tainele universului.

“Corola de minuni a lumii” reprezinta misterele universului,masura binelui,frumosului,perfectiunii.

Ultimul vers al acestei secvente cuprinde o enumeratie ce reda ipostaze ale vietii.

Florile sugereaza ideea de frumos,viata insasi,ochii sugereaza cunoasterea,perceptia universului iar buzele sugereaza iubirea dar si rostirea.

Prin cuvantul “morminte” moartea este perceputa ca un dat firesc,o component a vietii.

Secventa a II-a prezinta sintetic plasarea celorlalti in comparatie cu poetul.

Lumina altora este cunoasterea paradisiaca cea care “sugruma vraja nepatrunsului ascuns”,adica face sa dispara misterul.

In opozitie cu aceasta lumina se afla “lumina mea”,cunoasterea luciferica ce are rolul de a spori “a lumii taina”.

Astfel se realizeaza in aceasta secventa opozitia intre poet si oamenii de stiinta.

Secventa a III-a expliciteaza cum se intampla potentarea misterului.

Pentru aceasta,poetul apeleaza la o ampla comparatie  dintre cunoasterea luciferica si lumina lunii.

Cum aceasta prin lumina ei alba mareste taina noptii,asa si poetul prin adoptarea cunoasterii luciferice si prin utilizarea metaforei revelatorie,face ca misterele existente sa se transforme in mistere si mai mari:”si tot ce-i ne-nteles/se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari”.

Secventa a IV-a este introdusa prin conjunctia “caci”,autorul motivandu-si cauza adoptarii acestei cunoasteri,poetul iubeste si prin aceasta cunoaste natura cu frumusetile ei,sufletul omului,tot ce-l inconjoara,iubirea,rostirea dar si ideea de moarte.

Titlul poeziei este amplu,alcatuieste o metafora revelatorie ce semnifica ideea cunoasterii luciferice.

Are asezat pronumele personal de persoana I “eu” in fruntea poeziei,poetul plasandu-se orgolios la polul opus celor ce fac sa dispara misterul.

Tema este atitudinea poetului in fata tainelor universului.

In poezie se utilizeaza lirismul subiectiv dat de utilizarea pronumelui “eu” in titlu si in text de cinci ori.

Apar si verbe la persoana I organizate in doua categorii:la forma negativa(“nu strivesc”,”nu ucid”) si la forma afirmativa(“iubesc”,”sporesc”).

La nivel fonetic se utilizeaza cuvinte din aceeasi familie lexicala (intelesuri, ne-ntelesuri) si se repeata unele cuvinte “eu”,”lumina”,repetitiile care confera textului o anumita muzicalitate.

La nivel lexical se utilizeaza campul semantic al naturii(flori,luna,razele) si campul semantic al misterului(taine,noaptea,intuneric,ne-nteles).

La nivelul textului apar si relatii de antinoame intre cuvinte(eu-altii,lumina mea-lumina altora,intelesuri-ne-ntelesuri).

La nivel morfo-sintactic repetarea pronumelui “eu” de sase ori,rezulta caracterul confesiv al poeziei.

Verbele sunt utilizate la timpul prezent(strivesc,ucid) ceea ce eternizeaza atitudinea poetului.

Utilizarea conjunctiei “dar” are rolul de a face opozitie intre altii si eu si de a evidentia in acelasi timp rolul important pe care il are eul liric.

La nivel stilistic sunt prezente figure de stil:epitete inversabile (“nepatrunsului ascuns”,”sfant mister”,”largi fiori”),metafore(“corola de minuni a lumii”,”largi fiori de sfant mister”),enumeratie(“si flori si ochi si buze si morminte”) care aduce aspect diferite din viata in atentia cititorului si comparatia intre cunoasterea luciferica si lumina lunii.

La nivel prozodic poezia este alcatuita din 20 de versuri inegale cu masura  variabila de 2-13 silabe,ritmul este interior,rima nu exista in schimb apare ingambamentul care este un procedeu ce consta in continuarea unei idei din versul anterior in urmatorul dand impresia unei comunicari in proza.

Se utilizeaza litera mica la inceput de vers pana la aparitia punctului care alaturi de linia de pauza contribuie la delimitarea secventelor poetice.

Prin caracteristicile infatisate mai sus,deducem ca poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este arta poetica si o poezie modernista.

                                      Riga Crypto si Lapona Enigel

                                                          de Ion Barbu

                                                -poezie modernista-

Modernismul este un curent literar initiat in 1919 de catre Eugen Lovinescu a carui doctrina porneste de la ideea ca trebuie sa existe un “spirit al veacului” care impune sincronizarea literaturii romane cu literature europeana.

Civilizatiile mai putin dezvoltate,dupa  parerea lui Lovinescu,trebuie sa imprumute idei,concepte,de la cele avansate,astfel incat sa apara imitatia culturilor superioare.

Trasaturile modenismului sunt:evolutia prozei de la liric la epic si evolutia poeziei de la epic la liric;apelul la tematica din lumea citadina;crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica.

Alte doua trasaturi sunt intelectualizarea poeziei si a prozei si intelectualul devine personaj literar.

Efectele existentei acestui curent literar mediatizeaza prin intermediul revistei “Sburatorul” si a cenaclului cu acelasi nume a avut ca effect promovarea unor scriitori precum Ion Barbu,Tudor Arghezi,Lucian Blaga,Camil Petrescu,Vladimr Streinu.

Lirica lui Ion Barbu ilustreaza relatia dintre matematica si poezie.

Criticul Tudor Vianu a descris  in creatia barbiana trei etape:etapa parnasiana,etapa baladica si orientala si etapa ermetica,

Etapa baladica si orientala cuprinde poeziile scrise in 1921-1925 si se caracterizeaza printr-o poezie epica ce evoca o lume pitoreasca,balcanica sau autoctona si este asemanatoare conceptiei lui Anton Pann.

Din acesta etapa fac parte si poeziile “Domnisoara Hus”,”Dupa melci” si “Riga Crypto si Lapona Enigel”.

Poezia “Riga Crypto si Lapona Enigel” este o poezie modernista.

Poezia este publicata in volumul “Joc secund” in 1930,este subintitulata balada si devine un poem alegoric prin care se evidentiaza nepotrivirea unor fiinte apartinand unor lumi diferite.

Tema este o poveste de iubire din lumea vegetala si animal dar care se intampla intr-un plan al visului,oniricul fiind un element prin intermediul caruia se realizeaza comunicarea dintre cele doua lumi diferite.

Titlul reda cele doua personaje ce alcatuiesc cuplul ce in final nu se poate realiza.

Numele celor doua personaje sun special alese.

Crypto vine de la familia ciupercilor Crypto-game,ceea ce sugereaza firea ascunsa a acestuia.

Numele Enigel provine de la cuvantul “angelus” ceea ce semnifica firea blanda,linistita a locuitoarei de la pol.

Daca aparent superioritatea apartine lui Crypto prin faptul ca este regele ciupercilor iar Enigel este doar o locuitoare de la pol,dupa lecturarea poeziei se observa ca superioritatea nu consta intr-un rang din aceeasi lume,ci diferentierea unei lumi(vegetale) de alta (animala).

Poezia este alcatuita din catrene sau strofe polimorfice,organizate astfel:primele patru strofe alcatuiesc prologul adica rama povestii ce urmeaza a fi spusa.

Poezia este alcatuita pe tehnica povestii in rama sau a nuntii in nunta.

Urmatoarele trei strofe il prezinta pe Crypto,strofa a opta prezinta pe Enigel,urmatoarele optsprezece strofe alcatuiesc nunta imposibila Crypto-Enigel iar ultimele doua strofe redau pedeapsa aplicata lui Crypto datorita idealului imposibil spre care a tins.

Prologul contureaza atmosfera data de spartul nuntii reale.

Este vorba de dialogul dintre nuntasul fruntas si menestrel,acesta din urma fiind rugat sa mai spuna povestea despre Enigel si Crypto.

Povestea este repetata dar de data aceasta zicerea ei trebuie sa se realizeze incetinel pe alt ton decat altadata.

Repetarea rugamintii are rolul de a face pe cei doi sa se rupa de lumea reala si sa intre intr-una imaginara.

Riga Crypto este regele ciupercilor,are o fire ascunsa,este barfit de bureti ,ocarat de ghioci si toporasi,este sterp si naravas si nu vrea sa infloreasca.

Desi este superior lumii vegetale,el va fi inferior lumii animale.

Enigel in antiteza cu regele Crypto traieste “in tari de gheata urgisita”,este mica si linistita.

Lapona isi duce renii la sud,iar in drumul sau il intalneste pe Crypto.

Ea trece dintr-un spatiu rece,intr-unul cu soare si lumina.

Ea isi va recunoaste posibilitatea de a trece din acest mediu polar in cel solar.

Ca si in “Luceafarul” fiinta inferioara adreseaza chemari finite superioare astfel incat sa se realizeze cuplul.

Critica literara a considerat ca aceasta poezie este un “Luceafar” intors deoarece acici fiinta superioara este fiinta feminine iar cea inferioara este fiinta masculine.

Asadar Crypto o imbie pe Lapona cu dulceata si cu fragi,elemente care apartin vegetalului.

Lapona refuza aceasta imbiere,refuz in urma caruia Crypto apeleaza la a doua chemare adica la sacrificiul de sine.

El o indeamna sa inceapa culesul chiar cu el.

Se evidentiaza antiteza copt-necopt,maturitate-imaturitate,soare-umbra,cald-rece,aspiratie implinita-aspiratie esuata.

Toata acesta comunicare are loc in vis,in planul oniricului.

Daca nuntirea lui Crypto ii poate aduce inexistenta,Laponei drumul spre soare,ii aduce implinirea idealului sau,adica trecerea de la un mediu benefic la altul opus dar care are aceeasi trasatura.

Finalul este trist.Crypto pentru ca a tins pentru un ideal ce nu putea fi atins,se transforma intr-o ciuperca otravitoare si are parte tot de elemente vegetale in ipostaze degradante,se casatoreste cu maselarita,o planta otravitoare.

Sub raport stilistic,prezenta inversiunilor(“mult-indaradnic”,”zice-l-as”) si a vocativelor din prima parte a baladei evidentiaza oralitatea textului.

Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparatii “mai aburit ca vinul”,dublata de un epitet”vinul vechi” care sugereaza starea de gratie necesara rostirii poetice.

Personajele din acest poem nu sunt altceva decat masti ale eului liric.Asadar lirismul este si aici de tip subiectiv

Poezia contine cuvinte care au o forma usor deformata precum “funta”, “ghiata”.

Constructia personajelor da la iveala antiteza dintre vegetal-animal,limitat-nelimitat contribuit la evidentierea gamei prin care trece Crypto.

Datorita antitezei,textul este de factura romantica,insa in intregul lui acesta este un poem modernist atat ca mod de alcatuire(strofe polimorfe,masura variabila 4-9 versuri,rima atat incrucisata cat si imperecheata) cat si prin ideatica propusa caci acesta este un poem al cunoasterii,un poem alegoric care dezvolta incompatibilitatea unor finite apartinand unor lumi diferite.

                                      Leoaica tanara,iubirea

                                                de Nichita Stanescu

                                        -poezie neomodernista-

Neomedernismul poetic(1960-1980) a constituit o revigorare a poeziei revenindu-se la discurs liric,imagini artistice,reflectii filozofice.

Au scris in acesta perioada Nichita Stanescu,Marin Sorescu,Ana Blandiana,Ion Alexandru,Emil Botta,Stefan Augustin Doinas si Geo Dumitrescu.

Cateva dintre particularitatile poeziei neomoderniste sunt:poezia contrariaza asteptarile cititorului,se da o lupta intre sinele poetului cu sinele,apare lupta cu verbul,miturile sunt reinterpretate,limbajul este ambiguu,imaginile sunt nemaintalnite si apare ermetismul expresiei.

Etapele creatiei lui Nichita Stanescu sunt:etapa exuberantei,etapa unui lirism interiorizat si etapa de maturitate.

Etapa exuberantei cuprinde primele doua volume  “Sensul iubirii”(1960) si “O viziune a sentimentelor”(1964).

In acesta perioada poetul se manifesta prin elanuri adolescentine, consonanta sinelui cu lumea,poezia este una a zborului,dragostea este o stare de certitudine,intre eul liric si timp se stabileste un raport si se realizeaza un elogiu a starii de a fi.

Arta poetica erotica:Poezia este o confesiune lirica in care eul liric este puternic marcat de puterea celui mai uman sentiment,iubirea.

Poezia “Leoaica tanara,iubirea” de Nichita Stanescu este o poezie neomodernista,o arta poetica erotica.

Poezia a aparut in volumul “O viziune a sentimentelor”(1964).Iubirea este vizualizata ca stare de extaz a eului liric.

Tema o constituie consecintele pe care le provoaca iubirea care navaleste ca un animal de prada.

Iubirea aduce sensibilitate in spatiul poetic si transformari atat in raportul eului si lumea exterioara cat si cu sinele insusi.

Titlul este exprimat printr-o metafora care sugereaza extazul poetului la aparitia neasteptata a iubirii.Aceasta este vazuta ca un animal de prada agresiv “leoaica tanara”.

Se utilizeaza opozitia pentru dezlegarea acestei metafore prin precizarea substantivului iubirea.

Poezia este alcatiuta din trei strofe inegale ce corespund a trei secvente.

Secventa I exprima vizualizarea sentimentului de iubire prin intermediul unei leoaice tinere,agresive,care ii sare “in fata” poetului.

Aceasta aparitie are efecte devoratoare asupra identitatii sinelui poetului:ii infige coltii “albi” in fata,il musca “de fata”.

Desi poetul afirma ca leoaica “il pandise-n incordare”,totusi ramane surprins de aparitia acesteia,surprindere data de repetitia substantivului “fata” de trei ori in acesta strofa.

Poezia este o confesiune,de aceea se utilizeaza cu precadere in acesta strofa pronume personal la persoana I singural:”mi”,”ma”,”m-“.

Secventa a II-a accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri a poetului cu noul sentiment,iubirea.

Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii,astfel poetul devine un “ax al lumii”,iar natura se organizeaza sub forma cercurilor concentrice,simbolul perfectiunii.

Privirea si auzul sunt simboluri ale perspectivei sinelui,sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme.

Ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si care are un cantec deosebit.De aceea ea in poezie reprezinta trairea la cote maxime a bucuriei aparitiei acestui sentiment.

Curcubeul este simbolul unei fericiri nesperate,aparitia lui rara fiind considerata in paralelism cu iubirea,un triumf nesperat,o izbanda cereasca.

Secventa a III-a revine la momentul initial,in sensul ca este prezentata din nou leoaica.

De data aceasta insa,desi mai are “miscarile viclene”ea devine “aramie: cu miscarile viclene.

Poetul incerca o regasire a sinelui,insa constata ca simturile se estompeaza,el nu se mai recunoaste.

Poetul stie ca iubirea este inselatoare uneori pentru ca acum fericirea traita vine dupa o perioada in care viata a fost monotona(“un desert”).

Iubirea invinge timpul deoarece existenta ei poate exista “inca-o vreme/si-nca-o vreme…”.

La nivel fonetic se repeata anumite cuvinte(fata,leoaica,vreme),predomina cuvinte din campul semantic al corpului (fata, mana, spranceana, tampla, barbie),al naturii(leoaica,natura,ape,curcubeu,ciocarlii,desert) si al timpului(mai demult,azi vreme).

La nivel morfologic predomina verbele la timpul prezrnt(a muscat,se facu,tasni,o intalni,mi-am dus,aluneca)care arata atitudinea poetului fata de un sentiment care a fost si mai este.

Se repeata substantivul “fata” de trei ori.

Adverbul “deodata” are rolul de a arata transformarea imediata adusa de iubire in sufletul poetului.

La nivel sintactic se respecta in mare schema sintactica SAPC.

La nivel stilistic predomina figuri de stil precum:metafora”leoaica tanara,iubirea”,epitete “leoaica aramie”,”miscarile viclene”,comparatia “ca o strangere de ape”,enumeratie “inca-o vreme/si-nca-o vreme”.

La nivel prozodic strofele sunt inegale,masura variaza intre 3-10 silabe,ritmul este interior,rima este imperecheata,imbratisata si monorima,apare ingambamentul.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deduce ca poezia “Leoaica tanara,iubirea” de Nichita Stanescu este o poezie neomodernista.

                                                Poveste

                                                      de Marin Sorescu

                                         -poezie neomodernista-

Neomedernismul poetic(1960-1980) a constituit o revigorare a poeziei revenindu-se la discurs liric,imagini artistice,reflectii filozofice.

Au scris in acesta perioada Nichita Stanescu,Marin Sorescu,Ana Blandiana,Ion Alexandru,Emil Botta,Stefan Augustin Doinas si Geo Dumitrescu.

Cateva dintre particularitatile poeziei neomoderniste sunt:poezia contrariaza asteptarile cititorului,se da o lupta intre sinele poetului cu sinele,apare lupta cu verbul,miturile sunt reinterpretate,limbajul este ambiguu,imaginile sunt nemaintalnite si apare ermetismul expresiei.

Poezia “Poveste” de Marin Sorescu face parte din volumul “Moartea ceasului”(1966) si se incadreaza la curentul literar neomodernismul.

Se pretuieste astfel modernismul interbelic cultivandu-se teme filozofice,limbajul este ambiguu,sintaxa poetica este inedita,apare ludicul,ironia si parodia.

Tema poeziei este iubirea,subordonand si alte teme precum timpul neiertator si natura.

Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun nearticulat care sugereaza redarea unui sentiment trait de un cuplu de indragostiti.

Prin nearticularea substantivului reda un caracter de generalitate propriu neomodernismului.

Poezia este alcatuita din cinci strofe inegale care sunt organizate pe trei secvente.

Secventa I cuprinde prima strofa si plaseaza in opozitie cele doua principii,masculin si feminin.

Principiul feminin dat de functionarea cu lemne,arata nevoia de  concret,de stabilitate,si de siguranta.

Principiul masculin ii este specifica forma moderna de energie,acest cuplu este incompatibil.

Secventa a II-a cuprinde strofa a doua si a treia si cultiva mitul erotic.

Cei doi sunt plasati atat in planul terestru(pamant,iarba,lac,copac) dar si in cel astral(cer si luna).

Apare motivul calatoriei,o calatorie care are ca finalitate rasfrangerea fericirii cuplului asupra naturii.

Spatial existentei iubirii se sacralizeaza.

In strofa a treia se contureaza traseul cuplului.

Acest drum este dat de metafore care trec dincolo de concret spre ambiguitate si paradoxal.

Secventa a III-a cuprinde strofele patru si cinci prin care povestea apeleaza la elemente de basm,aparitia Sfintei Vineri.

Ea da sfaturi protagonistului,nu sa treaca o proba ci sa constientizeze un fapt real “Ca nu mai suntem tineri”,sugerandu- se astfel tema timpului dar si a mortii.

Finalul este surprinzator apelandu-se la ironie caci pierderea tineretii inseamna pierderea electricitatii si consumarea lemnelor.

Aceasta este o trasatura neomodernista,prin care eul liric se detaseaza si existenta este plasata sub semnul unei simplitati inselatoare.

Se utilizeaza opozitia eu-tu care scoate in evidenta nu existenta cuplului ci plasarea celor doi in planuri diferite,ea aprtine concretului,el apartine abstractului.

Se utilizeaza lirismul subiectiv care este dat de prezenta pronumelor personale la persoana I si a II-a(eu,meu,mea,ne,tu,ta,tau) si a verbelor la persoana I si a II-a(vom merge,vom fi,vom rade,vom slavi,vom lua).

Datorita ludicului si ironiei,poetul utilizeaza cuvinte simple precum(cotitura,o buna bucata,cale)dar si neologice (electricitate, functioneaza).

Din acest limbaj simplu se desprind idei filozofice.

La nivel prozodic variaza numarul de versuri intr-o strofa,masura si ea variabila de 4-12 silabe,se utilizeaza ingambamentul,rima este pereche,incrucisata si monorima.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deducem ca poezia “Poveste” de Marin Sorescu este o poezie neomodernista.

                                                In gradina Ghetsemani

                                                          de Vasile Voiculescu

                                                -poezie traditionalista-

Traditionalismul este o miscare literara,manifestata in perioada interbelica,a carei ideologie se cristalizeaza in jurul revistei “Gandirea”.

Atitudinea traditionalista este mai veche in cultura noastra,iar ideologia cristalizata in perioada interbelica preia elemente din orientarile antebelice samanatorismul si poporanismul.Traditionalismul interbelic se constituie in opozitie cu modernismul lovinescian.

Revista “Gandirea” apare la Cluj,in 1921,sub directia lui Cezar Petrescu si D.I Cucu,se muta la Bucuresti in 1922,sub conducerea lui Nechifor Crainic si isi inceteaza activitatea in 1944.

Trasaturile traditionalismului  sunt:preocuparea pentru satul romanesc,spaima pentru civilizatia citadina,intoarcerea in trecut,cultivarea aspectelor traditionale,inexistenta asupra temei religioase,pastrarea formelor prozodice traditionale,rima,rimt,strofa.

Cativa reprezentanti in poezie sunt George Cosbuc,Octavian Goga,Vasile Voiculescu.

Poezia apare in volumul “Parga”(1921) si prelucreaza idei poetice imbinate cu idei religioase.

Poezia apartine curentului traditionalist manifestat in perioada interbelica prin intermediul gandirismului,care dezvolta tema religioasa,rugaciunea lui Iisus de dinaintea crucificarii.

Poezia se inspira din motivul biblic al pendularii intre a accepta si a refuza sacrificiul lui Iisus pentru omenire.Scena este rulata de evanghelisti in mod special de catre Luca,capitolul 22,versetul 44.

Titlul arata locul rugaciunii lui Iisus.

Poezia este alcatuita din patru catrene care sunt surprinse in trei secvente.

Secventa I cuprinde prima strofa si reprezinta impotrivirea lui Iisus de a-si accepta soarta.

Secventa a II-a cuprinde strofa a doua si a treia si surprinde dramatismul prin care trece Iisus,penduleaza intre a accepta sau a refuza crucificarea.

Secventa a III-a cuprinde strofa a parta si reda acceptarea de catre Iisus a propriei morti.

Secventa I:poezia incepe dintr-o data si arata ipostaza lui Hristos data de firea sa omeneasca ,refuzul(prezenta verbelor “lupta”,”nu primea”,”se-mpotrivea”)

Expresia “cazu pe branci” arata nu ipostaza inferioara a fiintei hristice,ci rugaciunea,invocarea divinitatii de a da calea celui incercat.

Culorile rosu si alb redau dubla fire a lui Iisus:om si Dumnezeu.

Trairea tragica a lui Iisus aduce manifestari asemanatoare cu aceasta si in planul naturii.

Secventa a II-a surprinde soarta pe care trebuie sa o accepte Iisus prin expresiile si cuvintele “mana neindurata”,grozava cupa”,”veninul groaznic si dulceata”.

Dramatismul tradarii e subliniat de aceste expresii mai ales ca refuzul presupune si suferinta.

Constructiile oximoronice de la inceputul strofei a treia arata o manifestare specifica umana “acceptarea si refuzul” traite in acelasi timp datorita dublei existente trupesti si sufletesti.

Acesta penultima secventa se incheie cu refuzul transant a lui Iisus.

Secventa a III-a rastoarna situatia initiala deoarece Iisus accepta soarta.

Maslinii isi doresc sa nu fie martori ai crucificarii,toti din jurul lui Iisus il parasesc(“vraistea gradinii”)iar prezenta uliilor semnifia acceptarea mortii ca unica salvare a omenirii.

La nivel morfo-sintactic sunt prezente verbe la timpul imperfect,modul indicativ si la modul gerunziu care arata valoarea durativa a actiunilor,se utilizeaza conjunctia adversativa “dar” in strofele a II-a si a III-a care sustine ideea impotrivirii,a rezistentei la ispita.

La nivel lexico-semantic se utilizeaza regionalisme “sterlici”,expresii populare “pe branci”,”fara tihna” si este prezenta si opozitia venin-dulceata care releva ispitirea.

La nivel stilistic puternicul imaginism realizat este cultivat  prin prezenta epitetului “chipu alb”,”apa verzuie” adesea in inversiune,a metaforei-simbol “sudori de sange” si a oximoronului “dulceata-venin”.

La nivel fonetic pauzele sunt marcate de punctele de suspensie care intensifica suferinta.

Se conserva prozodia clasica,patru catrene,masura versurilor de 14 silabe,ritmul este iambic si rima incrucisata.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deduce ca poezia “In gradina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu este o poezie traditionalista.

                                    

Enigma Otiliei

                                                de George Calinescu

                                        -roman realist-

                                        -roman balzacian-

                                        -roman citadin-

Romanul este opera epica,in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa ce se desfasoara in mai multe episoade,planuri narative,cu conflict puternic si numeroase personaje,oferind o imagine complexa asupra vietii.

Romanul realist este oglinda unei realitati.

Trasaturile romanului realist sunt:preia din realitate actiunea,situatiile create,adaugandu-se insa si elemente ale imaginatiei,naratiunea se realizeaza la persoana a III-a,naratorul este detasat,neimplicat,obiecticv,omniscient,omniprezent,viziunea este “dindarat”,focalizare zero,finalul este bine definit,personajele au un destin clar,timpul si spatiul sunt clar determinate.

Trasaturile balzaciane sunt:se utilizeaza tehnica detaliului atat in prezentarea unor locuri cat si a unor personaje si asupra comportamentului acestora,cea mai ilustrata tipologie a personajelor este avaritia,simetria incipitului cu finalul,motive specific al orfanului,al banului si al “tatalui” protector.

Romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist,balzacian.

Naratorul este diferit de autor,primul fiind detasat, neimplicat, obiectiv, omniscient,omniprezent.

Personajele sunt clasificate dupa regula traditionala in:personaje principale(Felix si Otilia),secunadre(Costache Giurgiuveanu,Pascalopol,Aglae,Aurica,Titi,Stanica Ratiu) si episodice(Simion Tulea,Olimpia si Winssmann).

Cititorului I se ofera o oglinda a realitatii in care oamenii sunt interesati de avere.

Romanul a aparut in 1938 in ultima parte a perioadei interbelice.

Initial,romanul a purtat numele de “Parintii Otiliei”,autorul motivand intr-un fel ca fiecare personaj din roman ar reprezenta o ipostaza a parintilor personajului feminin.

Din motive editoriale,romanul a fost publicat cu titlul pe care il poarta si acum,”Enigma Otiliei”.

Titlul anunta personajulprincipal feminin si in acelasi timp prin substantivul “enigma” arata punctele de vedere diferite ale celorlalte personaje referitoare la Otilia,privirea poliedrica.

Incipitul prin utilizarea detaliilor,el precizeaza timpul(iulie 1909,cu putin inainte de orele zece),locul(Bucuresti,strada Antim) si personajul principal masculin Felix.

Finalul este inchis si se realizeaza simetric cu incipitul,prezentandu-se aceeasi casa a lui mos Costache in care de data aceasta chiar nu statea nimeni.

Secventele narative sunt legate prin inlantuire atunci cand trateaza acelasi plan narativ,iar aceste planuri narative alterneaza.

Romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu nu are fir epic,este structurat pe doua planuri,primul plan priveste destinul tanarului Felix iar al doilea istoria unei mosteniri.

Romanul incepe prin venirea a tanarului Felix Sima de 18 ani la Bucuresti la unchiul sau Costache Giurgiuveanu sa urmeze facultatea de medicina.Ajuns la adresa indicata Otilia,copila batranului,il invita in casa unde cunoste membrii familiei: matusa Aglae,unchiul Simion si copiii acestora Titi,Aurica ,Olimpia, ginerele Stanica Ratiu precum si prietenul de familie Leonida Pascalopol.

A doua zi Otilia ii arata locuinta, el remarca felul jucaus al fetei si este surprins cand gaseste o scrisoare adresata acesteia, pe numele Otilia Marculescu.Fata este ravnita de Leonida Pascalopol si invidiata de toti membrii familiei Tulea.

Felix, curios de enigma numelui Marculescu descopera soarta Otiliei care nu este cu mult diferita de a sa. Fata a ramas orfana de mica si este crescuta de tatal sau vitreg, mos Costache.

Rugat de Aglae,Felix il mediteaze pe Titi care a ramas corigent,si in aceste imprejurari sora sa Aurica se ataseaza de tanar. El,insa, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admira si cu care petrece din ce in ce mai mult timp.Vede insa in Pascalopol un rival.La inceputul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei isi face aparitia acasa impreuna cu Stanica, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-si recunoaste fiica si refuza sa-i dea o casa de locuit si zestrea sa.Stanica, prin minciuni si scrisori adresate domnului Pascalopol cum ca se impusca, reuseste sa stranga ceva bani de la toti si sa-l induplece pe Simion cu motivarea ca mai are cateva luni de trait,sa-i dea zestrea Olimpiei.La invitatia lui Pascalopol,Felix si Otilia se duc la mosia acestuia,unde tinerii profita de timpul petrecut impreuna,iar dupa doua saptamani revin acasa.

Intre timp fiul Olimpiei si al lui Stanica,Aurel Ratiu moare.Stanica Ratiu vrea averea lui mos Costache si aduce un medic oarecare si ii pune un diagnostic fals,ca este grav bolnav dar este descoperit de Pascalopol.

Intre Felix si Otilia se leaga o frumoasa relatie de prietenie,Felix ii marturiseste iubirea Otiliei iar aceasta il priveste mai mult ca pe un frate,lucru care ii displace lui Felix si se refugiaza in bratele unei curtezane,Georgeta.Felix are ocazia sa-l cunoasca pe Weismann,un coleg de la facultate care ii trezeste pasiunea despre poezii.

Cina la restaurantul domnului Iorgu in cinstea aniversarii fiicei sale minore ii reunesc la aceeasi masa pe Georgeta cu generalul, pe Stanica, Olimpia, Aglae, Titi, Felix si mos Costache. Aglae pare foarte interesata de viitorul fiicei celor doua gazele in speranta ca o va casatori cu Titi, in timp ce Felix se simte din ce in ce mai jignit de purtarile Georgetei.

La inceput, dupa o usoara criza, familia Tulea ignora purtarile lui Simion, care incepuse sa aiureze, insa vazand ca situatia devine insuportabila, Aglae ajutata de Stanica si de Weissmann il duc la un sanatoriu.

Felix viseaza ca Otilia canta la pian, insa spre surprinderea sa totul pare a fi realitate.Revazandu-se, cei doi povestesc indelung,in timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia si de schimbarea acesteia.

Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri incepand sa adune materiale de constructii pentru o casa unde cei doi, Felix si Otilia aveau sa stea dupa moartea sa.

Din cauza unei usoare insolatii mos Costache se imbolnaveste grav si familia Tulea isi petrec 2 zile in casa acestiua ignorandu-i boala.Pascalopol s-a ocupat de doctor.

Dupa insanatosire,Costache ii alunga pe toti din casa si hotaraste sa ii puna niste bani in cont Otiliei si ii daruieste niste bani lui Pascalopol pentru Otilia,Stanica afla locul banilor si il jefuieste pe batran.iar acesta in uram unui atac moare.

Stanica divorteaza de Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, iar apoi intra in politica,Otilia se casatoreste cu Pascalopol si pleaca impreuna la Paris iar Felix, cu ocazia razboiului, devine doctor,apoi profesor universitar,intrand in cercuri inalte.

Se intalneste intamplator cu Pascalopol pe tren si afla ca acesta a divortat de Otilia, fiind acum casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia aratata nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioara Otilia. Amintirile acelei idile se naruiesc in cuvintele lui mos Costache: „Aici nu sta nimeni”.

Prin caracteristicile infatisate mai sus romanul “Enigma Otiliei”de George Calinescu este un roman realist,balzacian.

                                                 Luceafarul

                                                    de Mihai Eminescu

                                          -poezie romantica-

Romantismul este un curent literar aparut in prima jumatate a secolului al IXI-lea in spatiul european.

Contextul istoric il constituie revolutiile burgheze democratice,lupta pentru independenta,filozofia idealista germana.

Manifestul literare “Prefata la drama Cronwell”de Victor Hugo.

Trasaturile romantismului sunt:imaginatia e principiul fundamental al creatiei,fantezia si sentimentul predominant,apare subiectivismul caci eul liric apeleaza la trecerea de la o “lume” la alta,apare antiteza,amestecul speciilor literare.

Sursele de inspiratie sunt istoria,folclorul,spatiile exotice si exceptionalul.

Raportul cu timpul este evadarea in trecut care se realizeaza prin intermediul visului,apare antiteza trecut-prezent.

Personajul literar este exceptional in imprejurimi exceptionale,este prezentat in aniteza cu un alt personaj,este din toate mediile sociale.

Stilul este metaforic,apeleaza la cuvinte arhaice si populare.

Speciile cultivate sunt specii dramatice(drama istorica si filozofica),specii lirice(meditatie,elegia,romanta),specii epice(nuvela istorica,balada,poemul,romanul).

Cativa din reprezentantii acestui curent sunt Ion Heliade Radulescu,Costache Negruzzi si Mihai Eminescu.

Poemul “Luceafarul” a aparut in 1883,in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena,fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare.

Poemul a pornit de la anumite elemente precum:folclorice,filozofice si biografice.

Elementele folclorice sunt basmul romanesc “Fata in gradina de aur” cules de Richard Kunish si motivul zburatorului prezent in prima parte a poemului.

Elementele filozofice sunt conceptiile filozofului Arthur Schopenhauer referitoare la opozitia dintre omul geniu si omul comun.

Elementele biografice sunt ca viata poetului este ridicata la valoare de simbol.

Poezia “Luceafarul” de Mihai Eminescu este o poezie care apartine curentului literar romantismul si este alcatuita din 98 de strofe organizate in patru tablouri.

Tabloul I cuprinde o poveste fanstastica de iubire intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite,tenurica si cosmica.

Tabloul al II-lea cuprinde o alta iubire,dar de data acesasta dintre doua individualitati pamantene.

Tabloul al III-lea prezinta calatoria Luceafarului intr-un spatiu intergalactic catre parintele sau ceresc Demiurgul pentru a-i cere dezlegarea din calitatea de nemuritor.

Luceafarul poarta aici numele de Hyperion.

Tabloul al IV-lea cuprinde fericirea cuplului pamantesc si nefericirea geniului.

In tabloul I spatiul este ireal,de poveste si timpul este irepetabil,de poveste.

Fata de imparat nu are nume,traieste in castelul de la marginea marii,nu este o fiinta oarecare,”prea frumoasa”,”una la parinti”,vorbeste cu Luceafarul la fereastra comparata cu luna si cu Fecioara.Ea manifesta dorinta de realizare prin iubire,se afla in spatii de trecere,fereastra si patul il cheama pe Luceafar sa-i lumineze viata.

Luceafarul este fiinta superioara,geniul,se intruchipeaza in inger si apoi in demon.

Cele doua metamorfoze ale Luceafarului arata capacitatea acestuia de a-si lua alt chip concret.

Iubirea dintre cele doua fiinte apartinand unor lumi diferite sugereaza atractia contrariilor.

Oglinda este un alt element ce contribuie la comunicarea dintre cei doi si devine un spatiu de trecere.

Antitezele la nivelul acestui tablou sunt:muritor-nemuritor,pamantesc-ceresc,viu-neviu,sus-jos,lumina-intuneric,spatiu limitat-spatiu nelimitat.

In tabloul al II-lea timpul si spatiul sunt tot de poveste ,insa reale prin teluricul lor.

Fata si-a pierdut unicitatea,capata nume si seamana cu iubitul ei Catalin.

Catalin este un copil de casa,viclean,baiat din flori,isi incearca norocul in iubire.

Prima reactie a Catalinei este refuzul,manifestare specifica principiului feminin.

Catalin ii da Catalinei o lectie de iubire,manifestare specifica principiului masculin.

Catalin devinde serios,iar Catalina aspira spre inalt.

In tabloul al III-lea timpul si spatiul sunt diferite caci Hyperion calatoreste intr-o zona prespatiala si pretemporala.

Hyperion este cel ce merge pe deasupra,o forma individualizata a absolutului.

Demiurgul este material superior organizata creatorului universului.

Calatoria lui Hyperion semnifica un drum al cunoasterii.

Refuzul Demiurgului reprezinta atat soarta umana surprinsa in nimicnicimea ei cat si imposibilitatea Luceafarului de a mai cobori treptele materiei universale.

In tabloul al IV-lea spatiul este terestru cu imagini specifice teluricului eminescian,cuplul sta “sub sirul lung de mandri tei”.

Luceafarul priveste din locul lui “menit din cer” si categoriseste fata ca fiind “chip de lut”.

Catalin ramane barbatul unic prin iubire iar Luceafarul ramane prizonier al eternului monolog.

Ce-a dea treia chemare a fetei adresata Luceafarului sa-i lumineze norocul reprezinta dorinta fetei de a se asigura ca se afla sub protectia celei mai luminoase stele.

La nivel fonetic se utilizeaza cuvinte a caror sonoritate este usor modificata fata de limbajul cotidian.

La nivel morfologic predomina verbele la imperativ,imperfect si perfect compus si este prezent dativul etic “viata-mi”.

La nivel stilistic sunt prezente figuri de stil precum comparatia”a fost odata ca-n povesti”,antiteza”un mort frumos cu ochii verzi”,epitet inversabil “frumoasa fata”,metafora “dor de moarte”.

La nivel prozodic masura versurilor este de 7-8 silabe,rima este incrucisata si ritmul este iambic.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deducem ca poezia “Luceafarul” de Mihai Eminescu este o poezie care apartine curentului literar romantismul.

Iona

                                de Marin Sorescu

                        -drama neomodernista-

                           -drama contemporana-

                         -drama parabola-

Piesa subintitulata de catre autor “Tragedie in 4 tablouri” a fost publicata in 1968 alaturi de alte doua scrieri dramatice “Paracliselul” si “Matca” in trilogia intitulata sugestiv “Setea muntelui de sare”.

Titlul acesta este simbolic pentru ca el reda dorinta de cunoastere si comunicare de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii.

Toate cele trei piese pornesc de la mituri fundamentale:mitul biblic(Iona),mitul mesterului Manole(“Paracliselul”),mitul compozitional.

Drama este alcatuita pe baza monologului dialogat(al solilocviului) ce presupune dialogarea personajului Iona cu el insusi.

Astfel,el apare in ipostaza a doua entitati diferite care analizeaza problema existential din puncte de vedere deosebite.

In piesa se face referire la personajul biblic Iona.

Iona fiul lui Amitai primeste misiune din partea lui Dumnezeu pentru a raspandi cuvintele acestuia in cetatea Ninive unde oamenii pacatuiau foarte mult.

Iona accepta misiunea,insa mai tarziu se razgandeste si incearca sa fuga din fata lui Dumnezeu.

Se imbarca pe o corabie insa corabierii isi dau seama ca el este vinovat de furtuna tocmai iscata.

Il arunca din corabie in mare si este inghitit de un peste urias.

Dupa trei zile si trei nopti de rugaciune Iona este lasat de catre peste pe malul marii iar misiunea si-o indeplineste.

Iona din drama lui Marin Sorescu nu primeste o asemenea misiune si nici nu greseste cu ceva.

Titlul denumeste personajul piesei care apare intr-o tripla ipostaza:pescar,calator si auditoriu.

Piesa este alcatuita din patru tablouri,intr-o alternanta de afara si de inauntru.

Relatiile spatiale se definesc prin imaginar si prin spatiul inchis,psihologic al protagonistului care isi pune intrebari si isi raspunde.

Relatiile temporale reliefeaza perspectiva timpului psihologic,cel cronologic fiind un mijloc artistic de amplificare a starilor interioare ale protagonistului.

Tema ilustreaza conflictul interior,strigatul tragic al individului insingurat care face eforturi de a-si gasi identitatea.

Tabloul I.Iona este pescar,este omul aflat in fata intinderii imense de apa,marea,care sugereaza viata,libertatea,aspiratia si iluzia.

Iona este un pescar ghinionist,care desi isi doreste sa prinda pestele cel mare,prinde numai “fate”  si pentru faptul asta el isi ia mereu un acvariu cu el in care sa pescuiasca pestii care au mai fost prinsi o data,semnificand faptul ca se refugiaza in micile bucurii pe care le mai traise si alta data.

Din pricina neputintei,Iona se simte un ratat,un damnat.

Incipitul piesei il prezinta pe Iona care incerca,strigandu-se sa se regaseasca,cugetand asupra relatiei dintre viata si moarte.

Finalul tabloului il prezinta pe Iona inghitit de un peste urias cu care incerca sa lupte si strige dupa ajutor,sugerand pornirea personajului intr-o aventura a cunoasterii.

Tabloul al II-lea se petrece in “interiorul Pestelui I”,in intuneric ceea ce il face pe Iona si mai deprimat de viata lui.Iona vorbeste mult,logosul fiind expresia supravietuirii,el avand ipostaza aici de calator,explorator pe drumul cunoasterii.

Iona doreste sa se simta liber.Iona gaseste un cutit,semn al libertatii de actiune si constata lipsa de vigilenta a chitului dar nu reuseste sa il taie si sa scape.

Tabloul al III-lea se desfasoara in “interiorul Pestelui II”,care inghitise ,la randul sau,Pestele I si in care se afla o “mica moara de vant” care poate sa invarteasca sau sa nu se invarteasca,simbol al zadarniciei.

Ideile asupra caruia mediteaza Iona in acest tablou se refera la viata,la conditia omului in lume.

Apar doi figuranti care “nu scot nici un cuvant”,Pescarul I si Pescarul II,fiecare cu cate o barna in spate,pe care o cara fara oprire surzi si muti simbolizand oamenii care isi duc povara data de destin.Iona vorbeste cu ei,dorind sa inteleaga aceasta conditie umila asumata ca o obligatie.Viata aici inauntru este plina de “umezeala”,nu este una sanatoasa spiritual si atunci se intreaba Iona de ce trebuie sa duca oamenii un astfel de trai.

Iona devine increzator,apoi scapa cutitul si se inchipuie o mare si puternica unghie,o arma cu care incepe sa spintece burtile pestilor,despartind “interiorul pestelui doi de interiorul pestelui trei”.

Iona ramane singur cu propria constiinta ,gandind si actionand solitar in lumea inconjuratoare.

Iona adreseaza o scrisoare mamei sale,afirmand ca “exista o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor”.

Desi i “s-a intamplat o mare nenorocire” Iona iubeste cu jovialitate si tristete,ideea repetabilitatii existentiale a omului.

Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc simbolizand nenascutii pe care chitul ii purta in pantece.

Tabloul al IV-lea il prezinta pe Iona in gura “ultimului peste spintecat”,iar din el se vede la inceput numai “barba lui lunga si ascutita care falfaie afara”.Este singur in pustietatea imensa si isi striga semenii.Orizontul lui Iona se reduce la o burta de peste,dupa care se zareste “alt orizont” care este “o burta de peste urias”,apoi “un sir nesfarsit de burti”.

Drama umana este aceea a vietii apasatoare,sufocante,din care nimeni nu poate evada in libertate.

Sirul nesfarsit de pesti smbolizeaza ideea ca in viata omul are un sir nesfarsit de necazuri,de neplaceri care uneori se tin lant.

Iona constata ca in viata de pana acum a gresit dar nu renunta,pe tot parcursul acestui monolog dialogat,Iona se afla in ipostaza de auditoriu.

Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti care ar semnifica evadarea din propria carcera,din propriul destin.

Drama se termina cu o replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui,cunoasterea propriilor capacitati de actiune,concluzionand ca “e greu sa fii singur” si simbolizeaza un nou inceput.

Aceasta opera lirerara este o drama parabola si neomodenista,Marin Sorescu ofera o pilda de viata din care omul simplu sa invete ca intotdeauna puterea si solutia de a iesi dintr-o situatie se afla numai in sine,in propria capacitate de supravietuire.

Noapte de decemvrie

                              de Alexandru Macedonski

                        -poezie simbolista-

Simbolismul este un current literar aparut mai intai in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea ca reactive impotriva romantismului.

Numele curentului a fost dat de Jean Moreas prin articolul intitulat “Le symbolisme”.

In literatura romana,simbolismul a aparut sub indrumarea lui Alexandru Macedonski in revista sa “Literatorul”.

Cativa reprezentanti in literatura romana au fost Ion Minulescu,George Bacovia,Elena Farago.

Trasaturile simbolismului sunt motivele simboliste:orasul provincial sufocant,tema naturii,iubirea,moartea,singuratatea,instrumentele muzicale.

Tema generala a poeziilor simboliste este conditia nefericita a poetului intr-o societate incapabila sa-l inteleaga.

Atitudini poetice sau stari sufletesti specific:spleen-ul,oboseala psihica,disperarea,apasarea sufleteasca,nevroza.

Una dintre trasaturi mai este si aparitia corespondentei dintre cuvinte si elementele din natura,fiind principala modalitate de realizare a poeziilor simboliste.

Poeziile simboliste beneficiaza de muzicalitatea elementelor de prozodie,dar si de prezenta instrumentelor muzicale.

Poezia “Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonski este o poezie simbolista.

Poemul a pornit de la o scurta proza numita “Meka si Meka”,aceasta a aparut in 1890 in ziarul “Romanul” si dezvolta o pilda morala:bogatul Emir Ali-bn-Makomed-ben-Hassan primeste porunca de la tatal sau ca in viata sa nu se abata niciodata de la calea cea dreapta.Ca orice mahomedan el pleaca in pelerinaj la cetatea sfanta Meka in acelasi timp si spre aceeasi cetate pleaca si un cersator Pocitan-ben-Pehlivan.Cei doi urmeaza cai diferite pentru a ajunce la destinatia planuita,emirul pastreaza calea cea dreapta si ajunge la “Meka cereasca” pe cand cersatorul urmeaza calea ocolita si ajunge la “Meka pamanteasca”.

Poezia se organizeaza pe trei tablouri.

Tabloul I arata imaginea creatorului.

Tabloul al II-lea surprinde motivul inspiratiei data de existenta flacarii.

Tabloul al III-lea cuprinde lupta pentru atingerea absolutului prezentata in chip alegoric.Emirul din Bagdad care este tanar si bogat incearca sa traverseze desertul spre cetatea Meka dar isi gaseste sfarsitul aproape de acesta intrand in schimb in “Meka cereasca”.

Tot ca structura poemul se organizeaza pe doua planuri astfel tabloul I corespunde planului real iar tablourile II si III corespund planului fantastic.

Tabloul I aduce in prim plan culoarea alb care semnifica lipsa inspiratiei,campia alba si intinsa este simbolul lumii in care traieste poetul,este o lume ostila acestuia.

Elementele auditve “lupi groaznici s-aud”,”crivatul tipa” au rolul de a anunta o anumita schimbare in tabloul al II-lea.

In tabloul al II-lea “Flacara vie” simbolizeaza inspiratia acestuia prin personificare si ii spune poetului ca pentru a creea trebuie sa devina avut si puternic Emir.

Aceasta e singura modalitate de a poetului in universul ideal poeziei.

In tabloul al III-lea,poetul devenit emir e dornic sa plece la cetatea sfanta Meka.Va trebui sa paraseasca “rozul Bagdad”,fericirea de care s-ar fi putut bucura in acest rai.

Emirul devine aici simbolul omului superior ce nu se multumeste cu fericirea pamanteasca,el are calitati ce sugereaca geniul.

Aspiratia spre Meka devine o dorinta atotstapanitoare intre rozul Bagdad si Meka exista un pustiu pe care Emirul trebuie sa-l traverseze infruntand pericolele cel ameninta.Porneste pe o alba camila insotit de un mare alai alcatuit de robi inarmati camile si cai.

Inainte de a pleca din rozul Bagdad trece pe langa fantana in care odata isi oglindea chipul balai si aici intalneste un drumet cu infatisare de cersator al carui portret este alcatuit in antiteza cu cel al Emirului.Tot in antiteza sunt si drumurile lor,caci drumetul urmeaza calea ocolita iar Emirul calea cea dreapta.

Drumul ocolit sugereaza compromisurile pe care omul obisnuit le face in viata.

Drumul cel drept simbolizeaza viata dusa cu demnitate,fara nici un fel de ocolisuri.Culoarea dominanta in parcurgerea desertului este rosul,simbol al vietii dar si al patimii de a atinge idealul,iar la final simbolul mortii.

Servitorii sfarsesc pe rand,proviziile se termina,iar Emirul ramane singur sub “jarul pustiei”.Chinurile lui sugereaza zbuciumul poetului pentru conditia nefericita in lumea cu care nu poate comunica.

Emirul traieste iluzia adealului pe care spera sa-l atinga in intrarea in Sfanta Cetate.El alearga spre ea,dar aceasta se indeparteaza.Setea poetului de a atinge perfectiunea este un ideal imposibil.

Emirul cade victim propriului sau crez care cere sacrificii si e de neatins.Calea cea dreapta pe care o urmeaza Emirul,e cea a omului superior,singurul capabil de a nu se abate in viata de la drumul drept.

Emirul il zareste pe drumetul pocit intrand pe portile Mekai in timp ce el intra pe portile Mekai ceresti.

Finalul poeziei reda simbolul destinului omului superior.El este supus suferintei pricinuite din capacitatea oamenilor de a nu-i intelege idealul greu de atins.

Poemul imbina elementele din doua curente literare romantism si simbolism.

Elementele romantice sunt:tema poemului este conditia vitrega a omului superior intr-o lume dominata de interese meschine;antiteza(om obisnuit-om geniu),idealul absolut,telul comun;motivele romantice sunt noaptea,chinurile indurate al emirului in calatoria sa,visul,decorul natural in concordanta cu starea de spirit a personajelor.

Elementele simboliste sunt:flacara care simbolizeaza inspiratie,albul sugereaza lipsa de inspiratie,verdele speranta,rosu focul,bogatia materiala a emirului.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deducem ca poezia “Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonski este o poezie simbolista.

Floare  albastra

                                    de Mihai Eminescu

                           -poezie romantica-

Romantismul este un curent literar aparut in prima jumatate a secolului al XIX-lea in spatiul european.

Contextul istoric il constituie revolutiile burgheze democratice,lupta pentru independenta,filozofia idealista germana.

Manifestul literare “Prefata la drama Cronwell”de Victor Hugo.

Trasaturile romantismului sunt:imaginatia e principiul fundamental al creatiei,fantezia si sentimentul predominant,apare subiectivismul caci eul liric apeleaza la trecerea de la o “lume” la alta,apare antiteza,amestecul speciilor literare.

Sursele de inspiratie sunt istoria,folclorul,spatiile exotice si exceptionalul.

Raportul cu timpul este evadarea in trecut care se realizeaza prin intermediul visului,apare antiteza trecut-prezent.

Personajul literar este exceptional in imprejurimi exceptionale,este prezentat in aniteza cu un alt personaj,este din toate mediile sociale.

Stilul este metaforic,apeleaza la cuvinte arhaice si populare.

Speciile cultivate sunt specii dramatice(drama istorica si filozofica),specii lirice(meditatie,elegia,romanta),specii epice(nuvela istorica,balada,poemul,romanul).

Cativa din reprezentantii acestui curent sunt Ion Heliade Radulescu,Costache Negruzzi si Mihai Eminescu.

Poezia “Floare albastra” de Mihai Eminescu este o poezie romantica.

Poezia a fost publicata in revista “Convorbiri literare”in 1873 si este o capodopera a creatiei eminesciene.

Ea dezvolta un motiv poetic European.

“Floare albastra” reprezinta ipostaza iubirii paradisiace.

Poezia isi are punctual de plecare in mitul romantic,al aspiratiei catre idealul de fericire de iubire pura.

Titlul:Motivul “florii albastre” sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.

Tema o constituie aspiratia poetului spre iubirea ideala,spre perfectiune,care nu se poate implini.

Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea poetului pentru neputinta implinirii cuplului iubirii.

Poezia este alcatuita din patru secvente lirice,doua ilustrand monologul liric al iubitei,iar celelalte doua monologul lirico-filozofic al poetului.

Incipitul este o interogatie retorica a iubitei,adresata barbatului visitor.

Prima secventa exprima monologul iubitei,care incepe prin situarea iubitului intr-o lume superioara,semnificand un portret al omului de geniu.El mediteaza asupra unor idei superioare care simbolizeaza cultura,cunoasterea,maretia la care simte si gandeste geniul.

Iubita il cheama in lumea reala si il indeamna sa abandoneze idealurile metafizice si ii ofera fericirea terestra.

Secventa a doua ilustreaza monologul liric al poetului in care se accentueaza superioritatea preocuparilor si a gandirii sale,prevestind finalul poeziei.Iubita este “mititica”,si desi poetul marturiseste ca “ea spune adevarul”,se desprinde o usoara ironie privind neputinta lui de a fi fericit cu acest fel de iubire.Atitudine exprimata cu superioritatea omului de geniu.

Urmatoarea secventa,monologul liric al iubitei,incepe printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii,ale carei elemente specific liricii eminesciene-codrul,izvorul,vaile-sunt in armonie desavarsita cu starile indragostitilor.

Jocul dragostei este prezent si aceasta poezie,gesturile tandre,soaptele,declaratiile erotice,chemarile iubirii optimiste avand chiar o nota de veselie.

Arta iubirii este descrisa de fata prin gesturi duioase, mangaietoare, ademenitoare.

A patra secventa constituie monologul liric al poetului,incarcat de profunde idei filozofice.Uimirea poetului pentru frumusetea fetei este sugerata de o propozitie exclamativa:”ca un stalp eu stam in luna!”,iar superlativul “Ce frumoasa,ce nebuna” sugereaza miracolul pe care il traise poetul in visul sau pentru iubita ideala.

Moartea iubirii sugereaza neputinta implinirii cuplului,intrucat cei doi apartin unor lumi diferite.

Ca in toate poeziile sun prezente si figurile de stil:epitete “albastra,dulcea floare”;comparatii”Dulci ca florile ascunse”;personificari”izvoare plang in vale”.

Ritmul este trohaic,masura de 7-8 silabe,iar rima este imbratisata.

Prin caracteristicile infatisate mai sus deducem ca “Floare albastra” de Mihai Eminescu este o poezie romantica.